Pola Zilei: Ce vă doare cel mai tare din cele promise și nerealizate în Arad?





E o întrebare de mare actualitate din moment ce în CLM tocmai au fost clarificate niște probleme, mai exact s-a votat împotriva unor proiecte care se vântură pe buzele politicienilor locali din vremuri de mult uitate.
Și pentru că atunci când spunem politicieni locali ne referim, tot așa, din vremuri imemoriale, la un om și cercul strâns și strâmt din jurul său, credem că a sosit momentul să facem un fel de sinteză, să tragem linie, cum ar veni, și să vă întrebăm: ce mai ziceți, gândiți și simțiți atunci când auziți de aceste promisiuni neonorate?
Nu ne cramponăm de lucruri care nu depind doar de cei care ne administrează și ne conduc – cum ar fi, de exemplu, investiția Skoda, ratată și realizată tocmai în Turcia – vorbim de treburi simple, firești și la îndemâna administrației, lucrări și investiții care ni se promit, dar mereu intervine ceva și nu se mai realizează.
Ia vedeți!
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!