Pola Zilei: Când vor funcționa toate cele trei aparate de testat aduse la Arad?
Greu, dar până la urmă au ajuns în oraș.
Nu unul, nu două, ci trei aparate de testat probele biologice pentru a diagnostica coronavirusul.
A venit la început cel descompletat, adus prin minister de Domnul Cionca, acesta mai are de așteptat, timișorenii sunt deja la Arad, dar mai mult trimiși de Arafat pentru control și alte cele.
Ultimul sosit, cel adus prin Lions, are deasemenea de așteptat, nu știm de ce.
Cel adus prin Vodafone și fundația Doamnei Nyeki-Popa este la DSP, cel fără șef la ora actuală și se lucrează intens la pornire, în fond e vorba de 150 000 de euro, ceea ce nu este de ici-colo nici măcar pentru Cetatea Voluntarilor.
Oricum, noi așteptăm cu sufletul la gură, în fond ministrul ne-a făcut focar de infecție, nu chiar ca Suceava, dar pe aproape, cele trei aparate, funcționând toate, ne-ar scoate definitiv din rahat și ne-ar arunca în vârful luptei împotriva coronavirusului.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)