vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Poenaru a ajuns să dea cu mătura pentru a scoate apa din interiorul arenei „Francisc Neuman”! „Nu mi-e rușine…”

    de Lucian Dănilă | 1 septembrie 2022, 6:48 PM | Sport | Topic special

    3

    Odată intrați pe poarta arenei „Francisc Neuman” pentru conferința de presă a antrenorului Ilie Poenaru, ne-am trezit în față chiar cu tehnicianul echipei UTA, cu o mătură în mână în timp ce scotea apa care a inundat demisolul arenei.

    Vestiarele erau pline cu apă, holurile la fel, iar în sala de conferințe trebuia să fim atenți pe unde călcăm pentru că riscam să ne umplem pantofii cu apă. Văzându-l pe Ilie Poenaru cum dădea la mătură, ne-am adus aminte de celebrele imagini de pe Motorul din vara anului 2016, la acel baraj cu FC Voluntari. Atunci, Sorin Botiș, Cristian Păcurar și jucătorii din acea vreme ai echipei arădene scoteau apa de pe teren cu o ușă de la dulap, dar și cu tricouri, cârpe, mături și ce au mai găsit prin vestiare. Jucătorilor arădeni li s-au alătura și cei de la Voluntari, iar imaginile au devenit virale.

    voluntari 1

    Pentru Poenaru este prima astfel de experiență la Arad, dar noua arenă „Francisc Neuman” a mai trecut prin astfel de episoade. Demisolul arenei a mai fost inundat și înainte de primul meci disputat aici, tot cu FC Voluntari, dar și cu alte ocazii după astfel de ploi torențiale.

    Dau și acasă cu mătura, nu mi-e rușine. Nu e nicio problemă pentru mine, dar nu pot să cred că la un stadion atât de nou cei care au făcut proiectul nu au luat în considerare și natura. E incredibil ce se întâmplă. Cred că ar trebui ca pentru ziua de azi cei care au proiectat acest teren să vină să ne dea un salariu pentru că am curățat apa după ei. Lăsând gluma la o parte, facem orice pentru a avea condițiile necesare să ne desfășurăm activitatea.

    poenaru matura 4

    Doamne ferește, noi râdem, glumim acum, dar este posibil să se întâmple la un meci oficial și nu știu pe unde scoatem cămașa, pentru că vestiarele sunt pline de apă. Ați văzut la banca de rezerve? Dacă vrei să înoți totul e pregătit, e ca un bazin acolo. E e cam dezastru ce se întâmplă, așa că domnilor proiectanți aveți o bilă neagră la ceea ce am văzut că s-a întâmplat astăzi aici”, a spus Ilie Poenaru.

    Meciul dintre UTA și Chindia Târgoviște se joacă sâmbătă, începând cu orele 19:00.

    poenaru matura 2 poenaru matura 3

    voluntari 3poenaru matura 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Din păcate, POATE FI și „mai rău”: dacă Primăria se pune să facă Parcări Subterane, în loc de SUPRATERANE ! 🤔
      Acolo nu doar Bazin de Polo se va putea face, ci si incintă pt. scufundări și testări acvatice de adâncime.
      Cred că vor fi locul ideal de refulare a sprapresiunii din Rețeaua pluvială (și , posibil, menajeră) a Aradului.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.