Planuri pentru reabilitarea exterioară și interioară a Teatrului de Marionete





Printre cererile pe care le depune Primăria Arad în această perioadă în vederea obținerii unei finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul „Valul Renovării”, se află și un imobil care a fost trecut mulți ani cu vederea, deși e de o valoare incontestabilă, și care are nevoie mare de intervenție. Vorbim de Teatrul de Marionete, care o perioadă lungă de timp a fost singurul Teatru de Marionete din țară și unul dintre cele 5 din Europa.
Acum, Primăria a pregătit documentele pentru a depune proiectul „Reabilitare termică clădire Teatrul de Marionete Arad”, în care ca parte eligibilă este renovarea exteriorului (inclusiv anveloparea termică, după standardele pe care le impune tipul de clădire) și schimbarea acoperișului. Pentru aceste lucrări, suma solicitată este de 4,6 milioane lei (fără TVA). Pe lângă acestea, se dorește și consolidarea pe partea de interior, pe care municipalitatea va fi nevoită să le facă din bugetul local, aici fiind inclus și peretele scenei si partea de interior a scenei, pentru care există întocmită o expertiză în acest sens.
Deși în majoritatea timpului de la înființare, Teatrul de Marionete a funcționat ca instituție de sine stătătoare, în urmă cu câțiva ani aceasta a fost contopită cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, fiind la ora actuală în subordinea conducerii acestuia.
Contactat de Special Arad, directorul teatrului, Bogdan Costea, a spus că ultimele renovări interioare ale sălii Teatrului de Marionete au fost efectuate în perioada 1998-1999 și că ulterior a mai purtat discuții cu municipalitatea, pentru a solicita reabilitarea, în urmă 5 – 6 ani, pe atunci cu directorul tehnic din Primărie, dar că au rămas doar la stadiul de discuții „de principiu”. L-am întrebat și dacă există vreun „plan B” în cazul în care nu se va acorda această finanțare prin PNRR, iar Costea ne-a spus că în acel caz o să înainteze pe anul viitor o solicitare pentru o posibilă renovare, întrucât este o dorință evidentă de a reabilita imobilul, iar acest lucru nu e posibil să fie făcut direct de administrația teatrului, fiind o lucrare complexă, așa cum a fost și în cazul reabilitării Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
„Lucrări de o asemenea anvergură țin de departamente de specialitate din Primărie. Noi putem, de exemplu, să ne asumăm renovarea unui hol, dar nu restaurarea sălii”, ne-a explicat Bogdan Costea.
Spectacole de peste 70 de ani
Teatrul de Marionete a început să funcționeze cu trei ani mai devreme de data stabilită oficial. Primul regizor și primul director al teatrului, Cristian Frangopol, a adunat în jurul său încă din 1948 tineri entuziaști cu care a hotărât să facă un teatru de marionete. Împreună cu aceștia au fost create și păpușile, sforile, costumele etc. Apoi, în 1951, a avut loc prima premieră, „Galoșul Fermecat”, marcând înființarea Teatrului de Marionete din Arad.
Citește și:
• Elena Gherghinescu Ziegler și-a lansat cartea despre istoria și amintirile dintr-una dintre cele mai valoroase, dar trecute cu vederea instituții din oraș: Teatrul de Marionete – Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)