Pisicile pot fi de acum sterilizate și vaccinate gratuit cu ajutorul Asociației Animed și a Poliției Locale

Comunicat. Arădenii deținători de pisici au posibilitatea de a le steriliza, în mod gratuit, grație implicării benevole a unor medici veterinari cu suflet mare. O amplă campanie de sterilizare a exemplarelor feline va fi demarată în urma protocolului de colaborare încheiat de Direcția Generală Poliția Locală cu Asociația Animed. Polițiștii locali ai Biroului Supraveghere Comunitară vor asigura sprijin medicilor veterinari, care vor bate la porțile proprietarilor de pisici, pe întreaga durată a acestui demers ce are ca scop stoparea proliferării necontrolate a speciei.
De asemenea, poliția locală va acționa și în urma sesizărilor privind prezența în număr mare a felinelor fără stăpân, demers care va beneficia, de asemenea, de sprijinul Animed, în eforturile de a diminua disconfortul cauzat arădenilor de această categorie de animale.
Debutul, în teren, al acestui parteneriat s-a concretizat astăzi în zona Pieței Avram Iancu, unde mai multe patrupede au fost capturate, vor fi sterilizate și vaccinate gratuit, apoi vor primi carnete de sănătate.
Comentariile portalului
Da, este interesant, mai ales pentru cel care se uită cu ochi de cunoscător, dar are o mare problemă. Autorul, fost președinte Cluj interimar sub Dăncilă, s-a (...)
Fara legatura cu subiectul dar foarte interesant Domn Profesor va recomand un clip de pe youtube despre piata media de la noi. https://www.youtube.com/watch?v=4El4YojxUnc
Tocmai că nu mă aștept. Vedeți răspunsul cu Nr 2, plus varianta cu un investitor cu cap. Accentul este pe ”cap”.