vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 400 de gospodării au fost inundate într-un județ din Transilvania. Armata, chemată în ajutor

    de Special Arad | 23 iunie 2018, 9:12 AM | Naţional

    0

    Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba, au fost inundate 51 de gospodării din Ţălna, 150 de case din Ighiu şi Bucerdea, 200 de la Cricău şi altele din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş.

    Şi astăzi se intervine pentru înlăturarea efectelor negative.

    De asemenea, zeci de autovehicule au fost avariate. La Bucerdea, trei maşini au fost luate de ape şi proptite una peste alta.

    Mai multe persoane au rămas blocate în case, din cauza apei care a pătruns cu putere, fiind salvate de forţele de intervenţie şi predate echipajelor medicale în stare de şoc.

    De asemenea, mii de locuitori din judeţ au rămas fără energie electrică, la ora transmiterii acestei ştiri fiind nealimentate 1270 de familii.

    În total, au fost mobilizate peste 200 de forţe, pompieri, poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Apelor Române, dar şi militari. În ajutor au venit şi salvatori din judeţele învecinate, Hunedoara, Cluj, Bihor şi Sibiu şi s-a intervenit cu buldoexcavatoare, motopompe, autobasculante şi autospeciale.

    „În vederea asigurării necesarului în regim de urgenţă a apei potabile pentru populaţia afectată, Crucea Roşie Română – Filiala Alba Iulia împreună cu SC Apa CTTA Alba şi ISUJ Alba vor distribui apă potabilă, în funcţie de nevoi. Se intervine în continuare pentru înlăturarea efectelor negative”, arată CJSU Alba.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.