vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 138.000 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare pentru imigranți, anul trecut, în România

    de Special Arad | 21 februarie 2023, 8:21 PM | Naţional

    0

    Un segment important al activității desfășurate de Inspectoratul General pentru Imigrări în anul 2022 a fost înregistrarea și soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare pentru străinii care urmau să fie admiși pe piața forței de muncă sau care fuseseră deja admiși pentru a fi angajați ca imigranți la societăți comerciale cu sediul în România.

    Anul trecut, au fost înregistrate 138.350 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare (cu 132,2% mai multe decât în anul 2021).

    Din numărul total de cereri înregistrate, la care s-au adăugat și cererile de la finalul anului 2021 rămase în curs de soluționare, au fost eliberate, în total, 108.930 avize de angajare, cu 118,1% mai multe decât în anul 2021.

    De asemenea, la data de 13 decembrie 2022, a fost epuizat contingentul privind avizele de angajare pentru lucrătorii străini nou-admiși pe piața forței de muncă pentru anul trecut, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.132 din 27 ianuarie 2022. În acest context, până la sfârșitul anului, Inspectoratul General pentru Imigrări a eliberat doar avize a căror emitere nu a fost condiționată de epuizarea contingentului de lucrători străini nou-admiși.

    Mai multe informaţii în domeniul obținerii avizului puteţi găsi accesând acest link.

    Pentru eficientizarea procesului de preluare a cererilor, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă celor interesați posibilitatea transmiterii online a cererii și a documentelor necesare. Informații suplimentare găsiți accesând acest link.

    În ceea ce privește șederea străinilor pe teritoriul României, la sfârșitul anului, în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări se aflau 171.812 cetățeni străini cu drept de ședere valabil la data de referință. Dintre aceștia, 66,4% proveneau din state terțe, în timp ce 31,9% erau din statele membre UE și SEE etc.

    Pentru reglementarea dreptului de ședere al acestora, în anul 2022, au fost înregistrate 80.662 de cereri pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere pentru cetățenii terți (cu 44,5% mai multe decât în 2021) și 15.465 de cereri pentru cetățenii UE și SEE cu (6,5% mai multe decât în 2021).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.