Peste 11.000 de noi îmbolnăviri cu Covid în România. Câte locuri libere mai sunt la ATI
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În intervalul 27.09.2021 (10:00) – 28.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 208 decese (99 bărbați și 109 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 208 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 51 la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.
185 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Situația paturilor ATI Covid la nivel național
În data de 28 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1336 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1267 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 276 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 26 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 11 paturi libere la acest moment. La Arad nu mai sunt paturi disponibile.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Argeș – 4
Brașov -3
București – 11
Caras Severin – 2
Constanta – 1
Dolj -4
Harghita – 1
Comentariile portalului
@Enola Gay - 15 septembrie 2024 la ora 17:09 A scoate un text din context înseamnă a lua un fragment, adică se face abstacție de conjunctură. Numele bombardierului de tipul Boeing B-29 (...)
… nimic rau: „Спутник” – satelit (program spatial sovietic de exceptie).Portbagajul bicicletei era gandit pentru Laika.Rudi Dassler nu putea decat sa fie incantat.Nu era chiar asa de rau, gaseai biciclete (...)
Doar așa, pedagogic: e o potrivire, nu o căutare. nola e pseudonimul meu - prescurtare de nume - de când fac jurnalism. Odată cu venirea digitalului cineva (...)