Peste 10 milioane de americani vor o zi liberă luni din „motive medicale”, pe considerentul „finalul Game of Thrones”

Duminică seara, fanii „Game of Thrones” vor afla deznodământul serialului, care se încheie după opt sezoane, însă nu toți s-ar putea să mai fie dispuși să meargă la serviciu a doua zi, relatează Digi24, citând CNBC.
Un sondaj realizat de Workforce Institute arată că 4,9 milioane de americani nu ar merge la serviciu luni și ar rămâne acasă, fie luându-și o zi de concediu fie o zi liberă din „motive medicale”.
Alți 5,8 milioane de angajați care lucrează de obicei duminică noaptea plănuiesc să își ia o zi liberă astfel încât să nu piardă marea finală a serialului „Game of Thrones”.
Sondajul mai estimează că alte 2,9 milioane de angajați vor ajunge mai târziu luni la serviciu, iar alte 3,4 milioane au vorbit deja să poată lucra de acasă, chiar dacă de obicei nu muncesc de la distanță.
Penultimul episod din „Game of Thrones” a fost urmărit de 18,4 milioane de oameni, iar asta fără să fie puși la socoteală cei care piratează serialul pentru a-l vedea sau cei care l-au văzut în reluare.
Comentariile portalului
Cu Balint pana la capat.El ne-a promovat , el ne retrogradeaza !Pana la urma nu joaca nici el, nici Falca, nici Meszar, nici Bibart, nici Apostu, joaca pe teren doar (...)
Pana acum ne plangeam ca nu avem atacanti. Acum constatam ca n-avem nici aparare. Intrebarea e, echipa avem? Trist sa vezi o legenda a fotbalului romanesc zbatandu-se in coada clasamentului. (...)
O CAPODOPERĂ ! Comedie ? Drama? Fiecare o încadrează pe sufletul și bucuria lui . Tulburător cu siguranta ! Surprinzătoarea și fermecătoarea IRLANDA se descoperă ….