joi, 2 mai, 2024

Special Arad Logo

    Mai multe persoane surdo-mute au fost exploatate ca sclavi de către o grupare infracțională organizată

    de - | 24 iunie 2023, 2:38 PM | Naţional

    0

    Mai multe persoane surdo-mute au fost racolate de o grupare infracțională organizată și constrânse să comercializeze diverse obiecte, în trenuri, membrii grupării însușindu-se sumele de bani astfel obținute de către persoane cu dizabilități.

    Șase percheziții domiciliare au fost efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, în municipiul București și pe raza județelor Ialomița, Galați și Timiș. În dosar sunt vizate săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, șantaj în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale.

    „În cauză s-a reținut faptul, în anul 2017, mai mulți suspecți (persoane cu dizabilități auditive și de vorbire) au constituit un grup infracțional organizat, în scopul principal de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, prin exploatarea prin muncă a persoanelor cu deficiențe auditive și de vorbire. Suspecții au racolat persoanele vătămate (surdo-mute) din perimetrul Gării de Nord și le-au constrâns să comercializeze diverse obiecte, în trenuri, ulterior însușindu-și în totalitate sumele astfel obținute. În situația în care persoanele vătămate au refuzat, au fost amenințate, date jos din trenuri și puse în imposibilitatea de a desfășura activități conform propriei voințe. De asemenea, gruparea infracțională organizată a adăpostit victimele într-o garsonieră de câțiva metri pătrați, situată in apropierea Gării de Nord, și prin constrângere morală și/sau fizică le-au determinat să realizeze zilnic activități de comerț, pe diverse curse feroviare, sumele astfel obținute fiind însușite aproape in totalitate de membrii grupării. Ulterior racolării, în vederea exploatării prin muncă forțată, liderii grupului infracțional organizat au determinat o parte dintre persoanele vătămate, să le remită suma de 5000 euro, în schimbul promisiunii că le vor sprijini în obținerea de documente false, pe baza cărora să beneficieze de ajutor social în Italia. În fapt, sumele de bani astfel obținute de la statul italian au fost însușite, în totalitate, de către grupul infracțional organizat. Audierile în cauză se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Galați și Timișoara, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română”, se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT.

    Citește și: Afacere de familie cu tinere forțate să se prostitueze la Timișoara, nimicită de DIICOT

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.