Anu’ ăsta am avut la mere, dă şi porcii s-or săturat dă ele, aşa că ce mi-am zâs. Să le vând. Marţi am fost cu ele în piaţ’ la Chişinieu. Nu m-o băgat nime’ nici într-o samă, ca p-o bâtă dă ruje. Sara m-am urcat în cocie şi m-am pus la drum cătă Pecica, să ajung pă djimineaţă, miercuri la piaţ’. Noaptea, când am traversat Aradul, am legat copitele cailor cu obdiele, să nu fac larmă mare, că orăşenii dorm să margă la lucru, că-n Arad tătă lumea lucră. Caii, bată-i norocul să-i bată, călcau ca pă uaoă, că nu le plăcea încălţaţi.

Şi cum meream io cu merele, aşa, mereuaş, pă lângă Gară, numa’ ce văd un afiş cu Florin Piersic. Că Consiliu Judeţean Arad l-o invitat la Teatru. Deja m-am gândit cât să las dân preţ la mere, să pot ajunje la spectacol, miercuri sara. N-are rost să vă spun cum o fost la piaţ’, la Pecica, că or vinit nişte ţâgani, mi-or cumpărat tătie merele, şi caii, şi cocia. Am dat tăt ieftin, că ţâganii erau mai mulţi dăcât mine. Şi, no, mă şi grăbeam amu’ la Piersic.

Până la Arad am luat taxi. Mi-am luat un rând dă hanie noi dă la un secănd, dă pă bulevard,  şi m-am dus la Teatru. Fain. Că n-am mai fost dămult. Am găsât locul şi m-am crăcănat pă scaun să pot râde cât mă ţân foalele.

Ce să zâc dă Piersic? Cum îl ştiţi, iar sala cu gura până la urechi, dă râs. N-am prea înţâles io ce tăt o avut el în timpu’ poveştilor cu un fost profesor d’-a lui, dân studenţie. Zâce Piersic că profesoru’ ăla să tăt scărpina în cap, după aia să scobea-n nas şî după aia se freca la ştromeleag, adică se freca la „ouă”. Şî iar o lua dă la-nceput, până să găta cursu’. Mă, da’ atâta ne-o povestit dă profesoru’ ăla, că deja mă mânca şî pă mine păstă tăt. Da’ cum să mă scarpin la Teatru?

No, şi când Piersic o gătat cu poveştile s-or suit doi pă bină (scenă). Fain îmbrăcaţi, nu zâc nu, numa’ că îi cam strânjeau haniele, săracii. N-or găsât secăndu’ la care am fost io, m-am gândit io. O venit şi Zoli pă scenă. Lovas… Tulai, că nu l-am văzut dămult. I-am făcut cu mâna, da’ nu m-o văzut. Nu-i bai, că tăt îi duc nişte mere. Ş-apăi îl tăt lăudau pă Piersic şi tăt zâceau că îi dau ceva dă Centenar. Piersic tăt zâcea că nu-i plac decorăţiile, că lui nu-i trăbă. Ăia doi, nu şi nu (deh, campanie electorală), că să-i pună în gât ceva ham albastru, dă zâci că era un cal după concurs. No, ş-apăi după aia numa’ să-l vidieţ pă Piersic cum să scărpina ca profesoru’ îla a lui, în vreme ce ăia doi zâceau că cât dă mare îi Piersic. Să scărpina ca-n poveştile cu profesoru’, când în cap, ăia vorbeau, când să scobea în nas, ăia doi vorbeau, când se freca la ştromealeac, iar ăia doi vorbeau. Iar când a mai făcut semn, că mi și rușine să vi-l spun, un fel dă „labă tristă”, tătă sala a fost pe spate. Ce îi labă tristă… nu poci spune că mi jenă, că mi-s la teatru.

Io tăt n-am înţăles: profesoru’ făcea băşcălie dă Piersic când o fost tânăr, sau Piersic o făcut băşcălie dă ăia doi care i-or dat o decorăţie pă care el n-o vrut-o? Da’ cum sala râdea dă numa’ m-o umflat şî pă mine râsul. Săracii oamini, m-am gândit io la ăia doi! Pă hol am aflat cum i-o chiemat pă ăia doi: unu îi zâce a lu’ Cionca şî îi Preşedinte la Consiliu Judeţean; ălalaltu îi zâce a lu’ Bâlcea şî îi vicepreşedinte tăt acuolo.

No, tăt niebun o rămas Piersic ăsta! Când am ajuns acasă m-o-ntrebat muierea indies banii dă pă mere şi di ce am vinit cu taxi acasă. Ei nu-i place dă Piersic, aşa că nu i-am zâs nimic. Numa’şa, d’al dracului.

P.S. Acest pamflet se bazează pe fapte reale. Foarte reale. Singurele minciuni sunt merele, cocia şi drumul de la Chişineu la Pecica.

P.S. 2 Repetăm: e adevărat ce s-a întâmplat aseară la Teatru! Dar nu puteam să nu facem pamflet din așa ceva!