Partidul Comuniştilor din Moldova, pe primul loc în preferinţele cetăţenilor înaintea alegerilor parlamentare





Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) se menţine pe primul loc cu o săptămână înaintea alegerilor legislative din 30 noiembrie, potrivit unui sondaj IMAS publicat sâmbătă, care arată totodată că, în ceea ce priveşte politica externă, cetăţenii moldoveni sunt indecişi între Rusia şi UE.
Cinci formaţiuni politice ar putea intra în Parlament în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie din Republica Moldova, arată sondajul realizat la comanda agenţiei IPN. PCRM ar obţine 19,6 la sută, fiind urmat de PLDM (liberal-democraţi) 17,2 la sută, PDM (democraţi) cu 14,2 la sută, Partidul Patria cu 8,7 la sută şi Partidul Liberal, cu 8,5 la sută. PSRM (Partidul Socialist din R.Moldova) se apropie de pragul electoral cu 5,3 la sută, în timp ce numărul indecişilor a scăzut uşor la 9,6 la sută, transmite Mediafax.
Numărul persoanelor decise să voteze cu PCRM a scăzut cu 3,8 puncte procentuale comparativ cu sondajul din septembrie. PLDM a înregistrat o scădere de 1,4 puncte procentuale, în timp ce PDM, PL şi PSRM au înregistrat creşteri de peste două puncte procentuale.
„Din punctul meu de vedere, dacă e să comparăm Partidul Comuniştilor de acum cinci ani, când era foarte vizibil, foarte vocal şi foarte prezent, acum are o cu totul altă campanie şi cred că asta face ca ei să piardă. Dacă vă aduceţi aminte, pe timpul crizei politice ei aveau 39 la sută intenţie de vot netă, iar acum, după un an şi jumătate, sunt la 19 la sută. Procentele pierdute de PCRM s-au capitalizat la Partidul Patria, Partidul Socialiştilor, au migrat spre partide de alternativă”, a declarat Doru Petruţi, director IMAS, într-o conferinţă de presă.
Potrivit sondajului, 60 la sută dintre respondenţi au declarat că s-au decis deja cu cine vor vota, iar 8 la sută nu exclud posibilitatea de a lua o decizie chiar în ziua votului. În ceea ce priveşte orientarea politică a respondenţilor, 29 la sută s-au declarat de dreapta, 23 de centru, 19 la sută de stânga, iar 22 la sută nu au oferit un răspuns.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este