Participanții în trafic pe biciclete, motociclete și trotinete, informați de polițiști despre regulile de circulație





În contextul temperaturilor foarte ridicate, mulți cetățeni aleg alte mijloace de transport decât autoturismele sau mijloacele de transport în comun, astfel că biciclete, motociclete si trotinetele electrice sunt din ce în ce mai prezente în trafic. De aceea, polițiștii rutieri desfășoară în această perioadă o campanie de informare a acestei categorii de participanți la trafic, cu privire la regulile de circulație pe care trebuie să le respecte.
Deplasarea cu aceste mijloace de transport trebuie să se facă cu respectarea prevederilor O.UG. 195/2002, anunță IPJ Arad, câteva dintre regulile de urmat fiind următoarele:
– deplasarea cu bicicletele și trotinete electrice să se efectueze, pe cât este posibil, pe pistele de biciclete;
– pe trotinete se poate afla doar o persoană;
– deplasarea cu biciclete/trotinete de copiii neînsoțiți se poate face doar de cei care au împlinit 14 ani;
– pe timpul nopții, este obligatoriu portul elementelor reflectorizante, iar bicicleta/trotineta trebuie să fie dotată cu mijloace de iluminare și elemente fluorescente;
– este obligatoriu să aveți asupra dvs. actul de identitate.
Este interzis consumul de alcool și în cazul deplasărilor cu biciclete/trotinete.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?