Jandarmii arădeni au intervenit pentru a ajuta o femeie de 61 de ani căzută pe carosabil la Podgoria | Video
O patrulă din cadrul Detașamentului 1 Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflată în misiune de menținere a ordinii publice, a intervenit astăzi pentru a acorda ajutor unei femei în vârstă de 61 de ani, găsită căzută pe carosabil.
În timpul patrulării în zona de competență, în apropierea Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Podgoria, Arad, jandarmii au observat pe sensul opus de mers o femeie care nu se mai putea ridica de lângă bicicleta sa. Aceștia au reacționat imediat și s-au deplasat rapid către ea, pentru a se asigura că se află în siguranță. Femeia era conștientă, însă speriată și acuza dureri puternice la umărul stâng, în urma căderii.
Jandarmii i-au acordat primul ajutor și au încercat să o calmeze, menținând permanent dialogul până la sosirea echipajului medical, solicitat prin apel la 112. Victima a fost cooperantă și a explicat că s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă, fără a avea o problemă medicală prealabilă.
Echipajul medical sosit la fața locului a preluat-o și a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde va fi supusă investigațiilor și tratamentului de specialitate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)