vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Părinții unui copil irakian au vrut să-l scoată din țară cu un pașaport fals

    de Special Arad | 30 iulie 2018, 1:01 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetatean minor din Irak, pentru care parintii săi au prezentat un paşaport falsificat, cu scopul de a ajunge în Irak.

    În data de 28.07.2018, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pe sensul de intrare in România, un cetăţean irakian minor, însoţit de părintii acestuia, K.S., în vârstă de 38 de ani, cetăţean german şi R. A în vârstă de 35 de ani, cetăţean Irak, pentru care a fost prezentat la controlul de frontieră un paşaport simplu irakian, care prezintă urme de falsificare.

    Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control este fals, neîndeplinind condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, motiv pentru care minorul , împreună cu părinţii săi, au fost conduşi la sediul instituției, pentru cercetări.

    În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că fila informatizata nu conţine elementele de siguranţă ale unui paşaport autentic.

    Părinţii minorului au declarat că au obţinut documentul fals de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc din Irak , gratis şi au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Irak, iar paşaportul era expirat şi nu poseda o viză valabilă pentru Spaţiul Schengen.

    Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit părinţilor actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de uz de fals si de participatie improprie la tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.