Părintele Ciprian Ilica din Sintea Mică, răpus de Covid la doar 43 de ani





Preotul a fost internat la Secția Covid a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad de aproximativ două săptămâni, iar în ultima săptămână a fost și intubat. A pierdut lupta cu COVID-19 ieri seara (25 octombrie), în urma unui stop cardio-respirator. Părintele din localitatea Sintea Mică a mai făcut un stop cardio-respirator și săptămâna trecută, însă medicii au reușit atunci să-l resusciteze după un efort de 45 de minute. Din păcate, „miracolul” nu a ținut prea mult. Avea 43 de ani.
Trupul neînsuflețit al părintelui Ciprian-Cornel Ilica va fi depus în Biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din Sintea Mică, Protopopiatul Arad, transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului.
Date biografice:
Preacucernicul Părinte Ciprian-Cornel Ilica, s-a născut la data de 11 martie 1978, în localitatea Ineu, Jud. Arad. După absolvirea Liceului Forestier Arad a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad și ale Masteratului în cadrul aceleiași instituții.
A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la 4 iunie 2004, pe seama Parohiei Sintea Mică, Protopopiatul Arad, unde a slujit până la încetarea din viață. La 5 august 2007 a primit distincția de iconom.
Comentariile portalului
Nimic nu poate duce la bun sfarsit ca lumea , al nostru padurar bibart : Aqua Park a avut 7 reesalonari , cladiri construite ilegal pe Marului inca sunt nedemolate ( cu tiganii aferenti ) , acuma (...)
Cam asa va suna stirea din viitor: Tragedie la Arad: Podul Hobanat peste Mureș s-a prăbușit la doar câteva luni după finalizare Unul dintre cele mai ambiț (...)
Daca Gele vrea sa joace la tara este treaba lui.Noi il asteptam la oras.