6.877 de locuri de parcare au fost „amenajate” în municipiul Arad (cu un pic de vopsea albă și un pumn de senzori). Toate acestea, în beneficiul partajat între Consiliul Local Municipal (CLM) – care a decis, prin vot, soarta întregului sistem – și o societate comercială aflată sub autoritatea aceluiași CLM, pe nume Recons. Nu în beneficiul Primăriei, cum se spune uzual și cu atât mai puțin al cetățenilor nevoiți să apeleze la acest serviciu public.

Suntem deja obișnuiți ca votul consilierilor locali să nu fie neapărat cumpănit. În acest sens, una dintre dovezi este dat de unele prevederi din HCLM 526/2024 care, deși reglementează întregul sistem de parcare din municipiu, poartă un titlu care ne trimite către altceva:

„hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire a Serviciului public pentru organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din municipiul…”, la care se adaugă și alte tipuri de parcări, plus o listă de probleme adiacente – mașini abandonate, ridicări de vehicule etc.

Parcări mai scumpe, pentru timp mai scurt și abonamente anulate în centrul Aradului

Poate ar fi fost mai potrivit un alt titlu, mai puțin stufos și șmecheresc-derutant, mult mai aproape și de cerințele Legii 24/2000, republicată**, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 41 și, totodată, în acord cu tema principală a hotărârii: „Hotărâre privind organizarea și funcționarea sistemului de parcare din municipiul Arad”.

Trecem și peste prevederile art. 41 din aceeași lege („În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curții Constituționale în acel domeniu, jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, practica instanțelor…”) și intrăm în tema principală a acetui articol: discriminarea permisă de reglementarea modalității de plată a serviciului de parcare din municipiu.

Astfel, conform Regulamentului de parcare (anexa 1.2.1.), art. 14, litera a),

„Utilizatorii sistemului de plată a tarifului de parcare cu telefonul mobil, prin SMS sau aplicație…”, plata prin parcomentre fiind posibilă doar pentru cele 150 de locuri din cele două parcări mediane. Și uite-așa, Aradul a devenit prin câteva vorbe oraș „smart” iar cetățeni „conectați” și, desigur, administrația – „performantă”. Numai că, dincolo de sloganuri și vorbe meșeșugite se vede că modernizarea se reduce la o simplă, dar abuzivă selecție administrativă, mascată într-un discurs despre progres tehnologic, care acoperă un abuz administrativ.

Iată și câteva date care nu pot fi contrazise. În municipiul Arad, sistemul de parcare cu plată cuprinde 6.877 de locuri, dintre care 150 (2,18%) permit plata prin parcometre – cele din Mediana I și Mediana II. Pentru celelalte 6.727 de locuri (97,82%), plata parcării se poate face doar cu un telefon mobil funcțional și cu abonament la serviciul privat de telefonie (cartelele prepay sunt excluse).

Parcarea mediană, singurul loc din Arad unde nu se practică discriminarea la parcare

Cu alte cuvinte, nu plătești parcarea pentru că respecți o hotărâre de Consiliu Local, ci pentru că – și numai dacă – îndeplinești condiții tehnologice private. Dacă nu le îndeplinești, nu poți parca legal – iar amenzile s-au mărit.

Cum spuneam, Regulamentul serviciului de parcare prevedeși plata prin parcometre. Numai că această „alternativă” este limitată la două zone mici – Mediana I și Mediana II –, care însumează 150 de locuri, în parcul dintre liniile de tramvai de pe Bulevardul Revoluției.

Or, să pretinzi că există o alternativă reală când aceasta acoperă doar 2,18% din sistem este un exercițiu de ipocrizie administrativă. Este alternativa de vitrină, bună pentru comunicate și răspunsuri defensive, dar inutilă pentru cetățeanul obișnuit.

În drept, o alternativă care nu este general accesibilă, nu este alternativă, ci alibi normativ.

Ceea ce face Primăria Arad, prin acest sistem, este mai grav decât pare la prima vedere. A externalizat, în fapt, accesul la un serviciu public – de parcare – către operatorii de telefonie și către furnizorii de aplicații.

Or, un serviciu public nu funcționează pe principiul „cine poate, bine; cine nu, ghinion”. Asta nu este administrație, ci delegare de responsabilitate și discriminare indirectă.

Discriminarea indirectă este definită ca fiind o regulă aparent neutră, ce produce efecte disproporționate asupra unor categorii întregi de cetățeni. Iar când efectul se întinde asupra a aproape 98% din sistem, nu mai vorbim de excepții, ci de model administrativ.

Ca cetățean nu mă interesează că este mai scump să fie achiziționate parcometre – în fond și podul „ondulat” este scump, și chefurile cu sarmale împărțite „electoral” (gratis, din banii arădenilor) și chiar și rondurile penibile și inutile ale primarului sunt scumpe.

Ca cetățean am dreptul să primesc un serviciu public, fără să fiu condiționat de achiziționarea unor sisteme „originale” de plată a serviciului.

Problema constituțională

Regulamentul de parcare, ca text normativ, nu afirmă explicit că parcarea este permisă exclusiv celor care dețin telefon mobil. Problema nu stă în formularea sa declarativă, ci în efectul juridic produs prin aplicarea lui concretă. Iar acest efect este unul care contravine Constituției.

În primul rând, este afectat principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României. Regulamentul prevede, formal, mai multe modalități de plată, însă realitatea arată că aplicabilă ca regulă generală este una singură, alternativa non-digitală (parcometrele) fiind o excepție decorativă, accesibilă pentru doar 2,18% din locurile de parcare.

Aplicarea selectivă a unei norme, până la golirea ei de conținut, nu mai este opțiune administrativă, ci încălcare a legalității.

Apoi, este încălcat principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Când accesul efectiv la un serviciu public este condiționat de deținerea unui bun privat (telefon mobil) și de existența unui contract comercial privat (telefonie), egalitatea juridică devine pur formală. Cetățenii nu mai sunt tratați egal de lege, ci diferențiat, în funcție de compatibilitatea lor tehnologică.

În fine, este încălcat și art. 53 din Constituție, care reglementează condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi. O asemenea restrângere trebuie să fie prevăzută de lege, să fie necesară, proporțională și nediscriminatorie. În cazul serviciului de parcare din Arad, restrângerea nu este prevăzută explicit, nu este justificată, nu este proporțională – alternativa reală existând pentru doar 2,18% din sistem – și produce un efect discriminatoriu evident. Testul de proporționalitate eșuează integral.

Cu alte cuvinte, nu Regulamentul în sine este neconstituțional. În schimb, modalitatea de aplicare îl transformă într-un instrument neconstituțional.

Orașul în care excesul nu mai este accident

Când o administrație depășește limitele actelor normative, aproape niciodată nu o face în favoarea cetățenilor. Nu din greșeală, ci din reflex.

Ca de obicei, cetățeanul suportă costul imediat, iar instituția nu suportă nimic.

Limitele actelor normative sunt depășite în defavoarea cetățenilor nu pentru că legea e proastă, ci pentru că răspunderea este diluată, controlul este aproape inexistent și lipsit de consistență iar cetățeanul este lăsat singur.

Or, când aceste condiții coexistă, excesul nu mai este accident, ci un mod de guvernare.