vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Până în prezent s-au înregistrat 192 de plângeri penale în ancheta privind intervenția brutală a Jandarmeriei

    de - | 15 august 2018, 3:47 PM | Naţional

    0

    192 de plângeri penale s-au înregistrat până miercuri după-amiază în ancheta privind intervenția brutală a Jandarmeriei la mitingul diasporei, din 10 august, a anunțat Ionel Corbu, prim-procurorul Parchetului militar. El a anunțat totodată că a cerut noi documente de la Jandarmeria Română.

    Procurorul militar Ionel Corbu a declarat miercuri că până la această oră au fost identificați peste 160 de jandarmi care au intervenit în Piața Victoriei, în data de 10 august, la protest.

    El a mai spus că Jandarmeria a trimis o mare parte din documentele solicitate, dar „se impune cu necesitate solicitarea în mod suplimentar şi a altor date de referinţă necesare şi utile cauzei”.

    „Un colectiv din cadrul Parchetului Militar Bucureşti efectuează acte de urmărire penală în baza ordonanţei de delegare a Parchetului General. În prezent, vă comunic faptul că au fost primite de la Jandarmeria Română o mare parte din documentele solicitate, din analiza cărora că se impune cu necesitate solicitarea în mod suplimentar şi a altor date de referinţă necesare şi utile cauzei”, a adăugat Ionel Corbu.

    El a mai spus că Jandarmeria a trimis spre Parchetul militar planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative.

    „Am primit planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative întocmit de către structurile de jandarmi desemnate să îl întocmească. Rămâne să centralizăm pe structuri efecivele de jandarmi paricipante la eveniment”, a precizat magistratul.

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.