Până ieri ne-am rupt jantele mașinilor pe drumul Arad-Curtici! De azi… ne spargem și parbrizele, ca urmare a pietrișului aruncat în gropi

După ce locuitorii din Horia (iar ulterior am aflat că și în alte locații) au anunțat că vor organiza un protest pentru a blama starea execrabilă a drumului Arad-Șiria, iată că azi, gropile imense care „brăzdează” asfaltul drumului către… (culmea!) Șofronea au intrat în proces de reparație. Ce legătură au cele două drumuri? Sunt drumuri județene care intră în grija CJA, dar care numai îngrijite nu sunt.
Ieri, chiar a avut loc un accident pe drumul Arad-Curtici, din cauza unei gropi. Iar despre acest drum se știe că este unul foarte tranzitat și are nevoie urgentă de o lucrare serioasă pentru evitarea viitoarelor accidente și degradarea mașinilor.
Nu știm dacă din cauza protestului anunțat sau din cauza unei programări, autoritățile s-au grăbit să acopere gropile de pe Arad-Curtici! Însă, modul în care o fac, aruncând cu lopata niște pietriș ca să astupe groapa cât repede, e de râs. Sau de plâns… cum vreți dumenavoastră!
Deocamdată pe drumul Arad-Șiria nu se astupă nicio groapă (am fost la fața locului), însă nu ar fi exclus să constatăm că mâine, cu o zi înainte de protestul anunțat, să întâlnim niște muncitori cu lopeți, puși pe fapte mari.
Dar, cum spuneam, dacă până ieri ne rupeam jantele și bucșele mașinilor din cauza gropilor, de azi trebuie să avem grijă și de parbrize.
Comentariile portalului
Vorba aceea... dacă nu ai greșit niciodată în presă, înseamnă că nu ai „trăit-o”. Îmi asum criticile, dar vă subliniez că o să mai greșim. Și pentru (...)
Bătălia pentru ciolan? sau crearea unei imagini de victima a lui Cargus,o tendința de spălare, apretare, de cosmetizare adică cum s-ar spune:el a vrut, (...)
Ce "jurnalist" de top la Special Arad, e foarte profi scris articolul. Alin Olteanu wtf