Pakistanez depistat cu documentul altei persoane la controlul de frontieră





Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Pakistan care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control un pașaport care aparţinea altei persoane.
În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un microbuz înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat la controlul de frontieră cu un pașaport eliberat de către autoritățile din Franța.
Cu ocazia verificării documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din Pakistan, în vârstă de 28 de ani.
Polițiștii de frontieră au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)