Pakistanez cu permis de ședere grecesc fals, oprit la granița cu Ungaria





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat un cetățean din Pakistan care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosind un permis de ședere grecesc fals.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager în trenul care circulă pe relația București Nord – Viena, un bărbat care a prezentat la control, pe lângă paşaportul personal şi un permis de ședere având însemnele autorităţilor din Grecia.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la documentul grecesc prezentat de către bărbat, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În urma verificărilor, aceștia au stabilit faptul că persoana în cauză este cetățean din Pakistan, în vârstă de 33 de ani, iar permisul de ședere grecesc l-a obţinut de la un conațional.
În acest caz, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.