Pactul Pentru Muncă se va întâlni cu partidele politice: „Au fost identificate soluții și strategii care pot contribui la echilibrarea pieței forței de muncă”

    de Special Arad | 4 noiembrie 2020, 5:03 PM | Administraţie | Business | Recomandările editorilor

    0

    Proiectul Pactul Pentru Muncă (PPM) este tot mai aproape de concretizare, toate acestea după o serie de dezbateri care au avut loc în ultimii doi ani în cele mai mari centre economice și universitare din țară. În următoarea perioadă vor avea loc întâlniri cu reprezentanții tuturor partidelor politice pentru a discuta pe larg măsurile propuse de mediul de afaceri, cel academic, patronate și sindicate, în vederea creării unei piețe a muncii funcționale, adaptată la realitatea economică actuală.

    Echipa Pactul Pentru Muncă este una extinsă, cu multe persoane implicate, care își doresc o schimbare majoră în ceea ce privește crearea unei piețe de muncă funcțională.

    Boardul PPM este format din reprezentanți ai Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), Confederația Patronală Concordia, Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice, Universitatea București și SCA Magda Volonciu.

    Scopul întrevederilor dintre membrii PPM și partide ar fi acela ca, odată discutate niște măsuri, acestea să fie susținute și la nivel guvernamental.

    S-au solicitat întrevederi cu toate partidele politice în vederea unor discuții, pentru agrearea măsurilor propuse în cadrul proiectului Pactul Pentru Muncă și crearea unui consens politic, pe plan național, astfel încât aceste măsuri să fie susținute, implementate și adoptate la nivel guvernamental.

    În cadrul dezbaterilor au fost identificate soluții și strategii care, pe termen scurt și mediu, pot contribui la echilibrarea pieței forței de muncă în România și la crearea unui cadru legislativ care să asigure o evoluție coerentă a pieței muncii.

    „Bazele unor măsuri sau reforme care au potențialul de a așeza piața muncii”

    Pactul Pentru Muncă și dezbaterile susținute, deși au pornit într-un context distinct, îi reunesc pe cei care s-au angajat în acest demers și și-au propus să identifice soluții pentru deficitul structural, să le agreeze cu partenerii sociali și împreună să pună bazele unor măsuri sau reforme care au potențialul de a așeza piața muncii din România pe un fundament sustenabil. „Criza sanitară ne pune în fața unui set excepțional de provocări care trebuie adresate pe termen scurt, dar în aceeași măsură considerăm că trebuie să fim preocupați de tendințele pe termen mediu și lung”.

    Proiectul Pactul Pentru Muncă s-a născut în anul 2019, acesta fiind o inițiativă a celor de la Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Federația Patronală Petrol și Gaze, ulterior extinzându-se cu ajutorul mai multor asociații care s-au arătat interesate de ideea proiectului. 

    Pactul Pentru Muncă reprezintă o inițiativă demarată în anul 2019 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG). Din anul 2020 s-au alăturat, în calitate de parteneri strategici, Confederația Patronală CONCORDIA și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Ulterior, pe parcursul proiectului, s-au alăturat Confederația Patronală din Industria Română (CONPIROM), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), Eurolines Romania Group, Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea București și SCA Magda Volonciu și Asociații.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.