Oscar Special: „Nomadland” – Un alt fel de vis american

    de Iulia Notaros | 24 aprilie 2021, 12:05 PM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    Nevada e un stat din acela pătrățos, trântit pe harta Statelor Unite ca o bucată dintr-un puzzle făcut pentru copii cu vârste de până la trei ani. Probabil nu am ști mai nimic despre Nevada dacă ar fi numărat mai repede voturile toamna trecută sau dacă în sud, în sigurul colț mai neregulat al ținutului, nu ar zace Las Vegas. Oricum nu știm prea multe despre Empire, Nevada. Acum nici nu mai are rost. Fondat în 1923, Empire, în pofida numelui romantic, nu a fost niciodată mai mult de un orășel literalmente prăfos, deținut de compania US Gypsum. În 2011, fabrica de ghips și-a încetat activitatea, ultimii 95 de angajați au fost concediați, iar codul poștal al orășelului Empire a fost sistat.

    Empire, nimic mai mult decât o sclipire nestatornică pe harta timpului. Sau Empire, întruchiparea visului american. În primele cadre ale filmului „Nomadland” („Ținutul nomazilor”) o vedem pe Fern împachetându-și viața. Jumătate în cochilia metalică a unui mic depozit – limba română se descurcă greu cu englezescul „storage unit”, spațiile temporare în care americanii își  „parchează” viața, în ideea că vor reveni la ea cât de curând. Cealaltă jumătate în cochilia metalică a unei mașini care-i va servi ca mijloc de transport și cămin. O vedem cum ezită asupra unor obiecte. Cămăși bărbătești, veselă prea delicată pentru a fi hurducată prin deșert. Bărbatul nu mai e. Fabrica nu mai e nici ea. Casa, simplă, cu privire directă spre marele neant al Nevadei, s-a transformat într-un schelet de pereți. Până nu demult, casa a fost însă acasă. Bărbatul a lucrat la fabrică, seara puteau cina împreună din vesela delicată. Au avut, împreună, o viață care i-a făcut fericiți, o viață definită printr-un număr de repere fixe, materiale.

    Atunci când Fern își pornește mașina spre una dintre acele nesfârșite, șerpuitoare autostrăzi americane, părăsește lumea fericirii la prezentul simplu, dar se alătură unui trib. Criza economică a dus la distrugerea a sute de alte mici orășele cum a fost Empire, localnicii, de multe ori oameni mai în vârstă, au rămas fără locuri de muncă și de cele mai multe ori fără adăpost, neputând să-și mai plătească ipotecile sau să se mute într-un oraș mai mare, cu locuințe cu prețuri si mai prohibitive. Soluția e, să zicem așa, la mintea cocoșului: locuind în mașină, nu mai ai chirie de plătit, și poți să mergi, ca o pasăre călătoare, spre locurile unde tocmai găsești muncă sezonieră: pe ferme, prin restaurante sau în nelipsita hală Amazon, în frenezie absolută în perioada dinaintea sărbătorilor, când tot americanul își comandă bunuri care, cel mai probabil, vor ajunge să adune praf prin vreun storage unit.

    Pentru un amator de filme hollywoodiene, lui Fern nu i se întâmplă mare brânză. La un moment dat i se strică mașină. I se sparg farfuriile. Se prinde că e foarte nasol să ai diaree într-o dubă. E nevoită să-i ceară împrumut surorii ei, cam oripilată de decizia lui Fern de a rămâne literalmente pe drumuri. Se întâlnește cu un bărbat care o place. Se împrietenește cu un grup de nomazi asemănători ei – personaje jucate, în marea lor majoritate, de nomazi „adevărați”, cel mai cunoscut dintre ei fiind Bob Wells, ale cărui filmulețe cu sfaturi utile despre viața în dubă (vandwelling) sunt foarte populare pe Youtube, inclusiv în rândul hipsterilor cu vise utopice despre minimalism. Doar că pentru nomazii adevărați minimalismul nu e o alegere-azi bag un latte de la Starbucks, mâine dorm sub cerul liber (într-un sac de dormit de firmă). Într-o primă fază, minimalismul lor e necesitate. Nu am cinci dolari pentru un frappucino cu cocos si zmeură. Încet, devine o revelație: foarte obiectiv, nu am deloc nevoie de blestematul ăla de frappucino.

    Filmul în sine nu încearcă neapărat să-ți dea aceste lecții. E mai degrabă o privire atentă, angajată și detașată în același timp. O privire curioasă, care vrea să înțeleagă înainte să judece. Privirea unei străine. S-a tot spus despre „Nomadland” că e un film esențial și esențialmente american. Ceea ce este adevărat, dar nu neapărat în sensul închipuit de majoritatea celor care-i pun această ștampilă. Regizoarea, Chloé Zhao, născută la Beijing, a semnat până acum trei filme, ale căror temă comună e înțelegerea Americii. Atunci când ajungi într-un loc nou, de multe ori depui un efort mult mai concentrat și atent de a-ți înțelege mediul. În același timp el îți rămâne puțin misterios, straniu, un ținut perfect pentru visele neîngrădite de concretul realității pe care ai cunoscut-o toată viața. Secole după secole, străinii soseau pe malurile Americii, încercând să o înțeleagă și sperând să le fie mai bine în lumea cea nouă. Speranțele lor, realizate sau spulberate, au clădit visul american.

    Și în măsura în care visul american e un vis al libertății, Fern și prietenii ei nomazi sunt poate singurii americani care-l mai trăiesc astăzi. Mereu în căutarea acestei esențe inefabile a Americii, Zhao a lucrat frecvent cu actori amatori, un termen cam suspect până la urmă, folosit frecvent pentru a desemna o persoană care joacă mai bine decât un actor profesionist pentru-că nu se străduiește atât de tare. Pentru rolul principal din „Nomadland” a găsit probabil singura actriță „adevărată” capabilă să-l joace. Într-o lume cinematică unde multe femei mai în vârstă, orice ar însemna termenul, au expresii ușor înghețate de botox și bisturiu, fața lui Frances McDormand e o revelație: o față adevărată, vie, cu trăsăturile pline de lecțiile învățate de-a lungul timpului. O față uneori frumoasă, strălucind în lumina apusului, alteori urâțită de spaimă, angoasă, tristețe. O față mereu în schimbare, alături de lumea din jurul ei. Fața visului american.

    Nota autorului:


    (7/7)

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Surse foto: GQ, CNN, Twitter, Sioux City Journal, Anadolu Agency

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.