Orice e frumos în oraş are termen de expirare! Asociația Rubio cere montarea camerelor de supraveghere pe mal

După ce anul trecut Asociația Rubio Pro Copilărie Pro Viață a adunat voluntari care au revitalizat esplanada de pe malul Mureşului, anul acesta a adus şi piese supradimensionate de şah acolo pentru a încuraja arădenii să practice acest sport. Doar că inițiativa nu a avut să dăinuie în timp… hoții nu au rezistat tentației şi au furat din piesele de plastic şi cele două baze cu apă care susțineau steagurile, spre marea dezamăgire a Asociației.
“Ne manifestam din nou dezamăgirea față de comportamentul unor “cetățeni” ai orașului Arad. Din păcate, ieri seara, din setul pieselor de sah de pe esplanada din Parcul Mihai Eminescu, a fost furat regele de culoare neagră și water bag-utile de la cele două steaguri.
Solicitarea noastră către autorități de a monta sisteme de supraveghere video in această zonă nu a fost ascultată, astfel ca putem apela doar la voi pentru a afla informații despre persoana sau persoanele care au comis furtul.
Ne pare rău că dezamăgim atât iubitorii de șah s-au bucurat sa joace pe esplanadă cât și sponsorul principal al acestui proiect, compania @Aptiv”, spun cei de la Asociația Rubio.
Comentariile portalului
Unde mai pui că cei care au comis greseli in procedura de evaluare a lui Orban, adica secretariatul tehnic, a fost format din juristi, sefi si om de la reusrse (...)
A-u greșit groapa băieții
...Ilie, in afara de a-si serba ziua de nume, pe douazeci iulie 2022, nu va face nimic in Arad.Daca UTA in acest sezon a terminat pe locul "care este", in (...)