Opt persoane, ridicate de mascați în urma unor percheziții din capitală și alte trei județe! Prejudiciul se ridică la peste un milion de euro
Joi dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Călărași, Dâmbovița și Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Potrivit unui comunicat al IGPR, 8 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015-2022, persoanele bănuite ar fi solicitat și obținut 163 de credite de la mai multe C.A.R.-uri din țară, folosind documente care conțineau date nereale privind condițiile necesare obținerii împrumuturilor.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.700.000 de lei.
Potrivit sursei citate, suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
sursa: stiripesurse.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)