Odată cu roverul Perseverance, a ajuns pe Marte și numele a 10,9 milioane de oameni, dintre care peste 22 mii din România. Câți arădeni s-au înscris?





Roverul Perseverance al NASA a ajuns ieri pe suprafaţa planetei Marte, după o călătorie de 7 luni și 472 milioane de kilometri parcurși în spațiu. Dincolo de a căuta semne fosilizate ale microbilor, robotul a mai primit însă și misiunea – dusă la bun sfârșit odată cu asolizarea – de a transporta pe Planeta Roșie trei microcipuri care conțin numele unor pământeni. Exact 10,932,295 de oameni s-au înscris, dintre care 22,682 de români.
Nu avem de unde ști, pe de altă parte, câți dintre aceștia au fost din Arad, deoarece NASA nu a făcut publică această informație. De altfel, pe pagina oficială de înscriere nici nu s-a solicitat menționarea orașului de proveniență, decât țara și codul poștal. Totuși, am aflat numele unui arădean care s-a înscris.
Cei mai mulți oameni înscriși sunt din Turcia (peste 2 milioane și jumătate), țară urmată de India și SUA, fiecare cu peste 1,7 milioane de nume. Lista completă, aici.
OK. Și ce-i cu asta? – vă veți întreba. Unii n-au curent sau apă caldă, pe majoritatea dintre noi ne preocupă salariile, problemele cotidiene, și să nu mai vorbim de pandemia COVID-19, de restricții și de vaccin… cu ce ne încălzește faptul că încă un roboțel a aterizat pe Marte, darămite faptul că numele unora stă grămadă încorporat într-un microchip? Cu nimic, evident, este o misiune pur științifică, iar campania „Send Your Name to Mars” nu e decât o campanie de marketing, dar și o sursă de divertisment pentru cei înscriși.
Ce a mai adus Perseverance pe Marte?
Nu este prima astfel de campanie, de altfel. E deja o „tradiție” cu rover-urile trimise de NASA pe Marte, robotul Curiosity a transportat, de asemenea, 1,2 milioane de nume pe Marte, tot pe un microchip.
Roverul Perseverance, lansat pe drumul său spațial pe 30 iulie 2020, a transportat pe cele trei microchipuri de silicon de mărimea unei unghii inclusiv 155 de eseuri finaliste ale concursului „Name the Rover”, care a fost câștigat de Alex Mather, un elev de clasa a VII-a din Virginia. El a fost cel care a propus numele „Perseverance” (Perseverență) pentru cel mai nou rover al NASA.
De asemenea, s-a mai fixat pe acest rover și o placă similară cu cea folosită pe sonda Pioneer, de data aceasta reprezentând Pământul, soarele și Marte, toate unite prin linii de cod Morse care citesc „Explorează ca unul”, dar și o placă de aliminiu, de 8×13 cm, care aduce un omagiu impactului pandemiei COVID-19 și perseverenței lucrătorilor din domeniul sănătății de pe planeta Pământ.
Deși plăcile precum cele care poartă numele și care onorează lucrătorii din domeniul sănătății sunt pur decorative, unele dintre obiectele ascunse pe roverul Perseverance sunt atât decorative, cât și funcționale. Unul dintre acestea este Mastcam-Z, o pereche de camere cu zoom pentru a surprinde panorame color ale Planetei Roșii. Pe acest obiectiv s-au gravat și imagini ale primelor forme de viață de pe Pământ, cum ar fi cianobacteriile, o ferigă, un dinozaur și, desigur, desene ale unui bărbat și unei femei, similare cu cele de pe plăcile Pioneer.
Cine este arădeanul al cărui nume a ajuns pe Marte cu roverul Perseverance?
Am aflat doar despre el, în urma unei postări pe Facebook, dar asta nu înseamnă că este neapărat singurul din Arad.
„Anul trecut cei de la NASA au avut o idee faina de marketing: hai sa iti trimitem numele pe Marte, cu sonda Perseverance… S-au inscris 11 milioane de persoane. Numele au fost gravate cu laserul pe 3 cipuri de marimea unei unghii, cipuri care a fost atasate sondei. De ce va spun toate astea azi? Pentru ca astazi sonda va ajunge pe Marte dupa o calatorie de 7 luni” – a scris ieri pe pagina sa de Facebook Florin Mărcuș, atașând imaginea „biletului de îmbarcare” emis în format digital de NASA la înscriere.
Pasionat al tehnologiei și colecționar de calculatoare vechi, Florin Mărcuș este proprietarul Muzeului de Istoria Calculatoarelor „Retro IT” din Arad, despre care ați mai putut citi pe Special Arad.
Pandemia s-a resimțit și în numărul vizitatorilor Muzeului de Istoria Calculatoarelor anul trecut, însă proprietarul nu a stat cu mâinile-n sân în tot acest timp. Colecția s-a îmbogățit semnificativ și s-a găsit și o nouă locație, de trei ori mai mare, ultracentrală. Dacă totul decurge conform planului, Muzeul de Istoria Calculatoarelor „Retro IT” se va redeschide anul acesta, în primăvară, pe strada Horia nr. 3.
„Săptămâna viitoare vom începe lucrările de amenajare. Între timp, colecția s-a mărit, am adăugat foarte multe exponate interesante, de la începuturile erei tehnologice, de la calculatoare românești la portabile cât o valiză și multe altele. Altă noutate pentru acest an va fi că vom înființa o asociație care să gestioneze colecția și activitatea muzeului. Până atunci, am deschis un cont de Patreon unde toți cei care cred în misiunea noastră pot dona lunar (recurent) o sumă de bani, existând 3 niveluri de recompense pentru aceste donații”, anunță Florin Mărcuș pe pagina de Facebook a muzeului.
Revenind la campania de marketing al NASA, se fac deja înscrieri pentru următoarea misiune pe Marte, programată pe 2026. S-au înscris deja 4.832.586 de oameni.
Comentariile portalului
Nu s-a cenzurat, poate aprobat cu întârziere. Iar legat de ultimul comentariu, vă rugăm să nu plasați linkuri - intră în spam. Am lăsat titlurile și (...)
Va fi se scrie cu un singur i.
Nu știu de ce mi-ați cenzurat comentariul anterior la acest subiect dar va dau și link-uri sa nu aveți scuza fact checking-ului. [În România sunt mai mulț (...)