O lansare surpriză la teatru: Samuel Caba încearcă Primăria ca independent





Mai precis ca reprezentant al unor asociații civice, sperând ca pe parcurs să devină interesate și altele.
Mergând pe ideea importanței acțiunii civice, pastorul Samuel Caba își încearcă din nou șansa, afirmând că ceea ce contează este calitatea, nu cantitatea.
Într-adevăr nu au fost prea mulți în sala teatrului miercuri seara la 18, poate jumătate dintre scaune fiind ocupate, însă cei care au venit păreau foarte încrezători în candidatul Asociației pentru Reformă Civică și Democrație.
Au vorbit mai mulți lideri ai unor asociații care și-au exprimat sprijinul pentru candidatul Caba, ca în final acesta să-și expună ideile, bazate pe importanța încrederii în Arad și arădeni, respectiv în șansa ca societatea civilă prin reprezentanții săi să aibă un cuvânt greu de spus în societatea românească viitoare.
A observat și discrepanța dintre lansarea unor partide și propria lansare, susținând că cei care au venit să-l asigure de sprijinul lor au venit de bunăvoie, fiind prieteni și cunoscuți, iar numărul lor va crește după ce din ce în ce mai mulți vor înțelege necesitatea unei schimbări fundamentale în modul cum se face politică.
Desigur, sistemul nostru politic nu favorizează candidații independenți, cu atât mai interesant va fi de văzut evoluția lui Samuel Caba în lunile viitoare.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)