Pompierii din Galaţi au intervinit, sâmbătă seară, pentru a scoate dintr-un puţ doi adolescenţi şi o femeie care sunt inconştienţi.
Conform ISU Galaţi, salvatorii au fost solicitaţi pentru a scoate trei persoane inconştiente dintr-un puţ în localitatea Umbrăreşti. La faţa locului au fost direcţionate o autospecială de la Garda de Intervenţie Iveşti, un echipaj SAJ şi elicopterul SMURD.
”În doar câteva minute, pompierii militari au reuşit să extragă cele trei victime – doi adolescenţi de 16, respectiv 19 ani şi o femeie de 39 de ani – inconştiente”, a transmis ISU GAlaţi.
Ulterior, la faţa locului a ajuns încă un echipaj SMURD, cu medic. Paramedicii au reuşit să o stabilizeze pe femeie, această fiind conştientă şi stabilă.
Cei doi adolescenţi, conform Adevărul, au primit îngrijiri medicale, urmând a fi transportaţi la spital.
Din primele informaţii, cele trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o motopompă pe benzină.
Sursă Adevărul
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)