duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nuntă regală la Sinaia, după 70 de ani. Video cu nunta Principelui Nicolae și a Alinei Binder

    de Special Arad | 30 septembrie 2018, 7:05 PM | Naţional

    1

    (foto: adevarul.ro)

    Duminică, 30 septembrie, Sinaia a găzduit prima nuntă regală din ultimii 70 de ani. Principele Nicolae Medforth-Mills, în vârstă de 33 de ani, nepotul Regelui Mihai, s-a căsătorit cu aleasa lui Alina-Maria Binder, în vârstă de 30 de ani. 

    Nicolae și Alina s-au căsătorit civil în Anglia, în 2017, iar duminică s-au cununat religios și au organizat o recepție pentru invitații lor. Slujba a avut loc la biserica Sf. Ilie din Sinaia și a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Calinic al Argeşului şi Muscelului. Cei prezenți au putut vedea slujba pe un ecran amplasat în fața bisericii. Pentru această ocazie, biserica din Sinaia a fost înfrumusețată și s-a schimbat mobilierul, cheltuielile fiind suportate de un susținător al casei regale, potrivit adevarul.ro.

    nunta sinaia 1

    nunta sinaia 5

    nunta sinaia 4

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doi penibili impostori carora nu le place muna,doar asteapta mosteniri nemuncite,vorba preotului, si pt care au fost chemati aplaudaci de la sute de km si corul operei.S-au intors cu spatele cand se intona imnul regal.O rusine de oameni daca nu respecta imnul regal!!! Sa le plateasca Sf Ilie grabnic pentru mizeria din sufletele lor.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.