Sunt partizanul respectării legilor, a regulilor în general, chiar și atunci când acestea nu par a fi optime. Când sunt absurde. Dar când aceste legi persistă în absurditate, atunci dincolo de schimbarea legii/regulii, trebuie tras la răspundere legiuitorul.

Ca să intru în miezul subiectului, aseară, în timp ce făceam un tur de programe, îl văd pe un domn (merită să-I spun așa) vorbind la Gâdea. Nu-s un fan al Antenei 3, dar respectivul m-a surprins prin faptul că nu se dădea în spectacol, avea un limbaj spumos dar foarte elevat, nu intervenea peste convorbitor. Și… l-am ascultat. Culmea, l-a ascultat tot platoul, chiar și Gâdea, cel „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovatu”. Am aflat ulterior că se numește Gabriel Diaconu și e de profesie psihiatru și scriitor. Apoi am corelat numele cu imaginea, că, deh, de Gabriel Diaconu am auzit, dar nu știam cum arată…

Ce speță a avut domnul respectiv? Foarte interesantă. Legată de COVID, desigur. Problema înmormântării, respectiv a păstrării unor reguli antiCOVID nu doar stricte, ci și rigide, chiar absurde. Reguli care, cum sublinia și domnul doctor, dezrădăcinează relația dintre decedat și apropiații săi. Inclusiv tradiția îmbrăcării mortului (iertată-mi fie exprimare) care transcede credinței și religiei.

Sincer, nu credeam că această regulă mai funcționează. Aveam impresia că, ușor-ușor, a fost abandonată, la fel ca și în cazul izoletei. Într-adevăr, acum un an, când nu știam mai nimic de acest virus, vedeam o logică în această izolare a bolnavului/decedatului – ca la Cernobîl, cum bine sublinia domnul doctor –, dar acum, când s-ar fi putut reglementa, chiar prin reguli stricte, ritualul înmormântării, găsesc această dezumanizare absurdă și degradantă.

Repet, cred în reguli, în respectarea acestora. Nu purtatul măștii mă deranjează, nu limitarea dreptului la libera circulație, nu orarul magazinelor, ci lipsa de comunicare și rigiditatea în gândire, însoțite de o aroganță specifică. Or, revenind la această regulă concretă, a păstrării tradiției înmormântării, cred că se puteau găsi reguli stricte, de siguranță sanitară, dar care să intre în concordanță cu cetățeanul. Pentru că, ca o lege nescrisă a democrației, legile trebuie să fie făcute PENTRU cetățeni, nu împotriva lor!