Noul val al pandemiei de Covid-19 amână vânzarea biletelor la meciul UTA – CFR! Scenarii posibile…





UTA întâlnește duminică seara campioana României, CFR Cluj. Ne-am obișnuit cu un stadion plin la capacitate de 75 la sută, cu un public extraordinar la Arad care a fost mereu cel de-al doisprezecelea jucător al echipei, dar noul val al pandemiei de Covid-19 pare să ne strice, din nou, bucuria.
În acest sens, clubul UTA a remis astăzi un comunicat prin care ne anunță că din cauza situației epidemiologice la nivel de oraș se află în situația de a întârzia momentul de vânzare a biletelor pentru partida cu CFR.
„Ținând cont de situația epidemiologică actuală din Arad și de legislația în vigoare, dorim să evităm ca persoanele care își achiziționează bilete pentru meciul cu CFR Cluj, de duminică, să nu poată intra pe stadion, în urma creșterii ratei de incidență COVID-19.
În acest sens, modificăm sesiunea de vânzare a biletelor pentru meciul cu CFR. Vânzarea începe vineri, 24 septembrie, la 16:00, atât la Arena Francisc Neuman, cât și online, la adresa www.uta-arad.ro, secțiunea Ticketing.
Situația cu care au fost obișnuiți suporterii noștri în sezonul 2021-2022, cu prezență de 75% din capacitatea stadionului, nu mai este de actualitate în acest moment.
Scenarii posibile:
Accesul permis pentru 50% din capacitatea stadionului – au acces abonații, în vânzare vor fi puse aproximativ 2500 de bilete.
Accesul permis pentru 30% din capacitatea stadionului – au acces doar abonații”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului, uta-arad.ro.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este