Un nou incendiu provocat de trăsnet în județul Arad. Acoperișul unei case din Sânpetru German a fost cuprins de flăcări
Un nou incendiu provocat de trăsnet în județul Arad. Acoperișul unei case din Sânpetru German a fost cuprins de flăcări.
Pompierii arădeni au intervenit în cursul nopții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din localitatea Sânpetru German, acesta fiind cel de-al doilea incendiu provocat, cel mai probabil, de un trăsnet în județul Arad în ultimele ore.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, la locul intervenției au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, respectiv o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin au intervenit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Secusigiu.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și existând pericolul propagării flăcărilor la o anexă aflată în apropiere.

Fără victime la incedinul din Sânpetru German
Pompierii au reușit să localizeze incendiul înainte ca acesta să se extindă la construcțiile învecinate, intervenind ulterior pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, reprezentanții ISU Arad au stabilit că trasnetul este cauza probabilă a producerii incendiului.
Este cel de-al doilea incendiu provocat de descărcările electrice înregistrat în județul Arad în această noapte după ce, anterior, pompierii au intervenit și în localitatea Covăsânț, unde acoperișul unei alte case a fost cuprins de flăcări în urma unui trăsnet.
Citește și:
Incendiu la un adăpost de animale din Ineu. Șapte animale au fost salvate, un porc a murit
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)