Incendiu la un adăpost de animale din Ineu. Șapte animale au fost salvate, un porc a murit
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la un adăpost de animale din orașul Ineu, pompierii reușind să salveze mai multe animale din calea flăcărilor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat în data de 11 iunie 2026, în jurul orei 00:00.
La locul intervenției a fost trimisă o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu. La sosirea echipajului, incendiul se manifesta generalizat la nivelul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați.
Animale salvate în incendiul din Ineu
În urma intervenției, pompierii au reușit să salveze patru caprine și trei bovine, însă o porcină nu a mai putut fi salvată, aceasta murind în urma incendiului.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a producerii evenimentului un scurtcircuit electric, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)