sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Update Incendiu izbucnit la o casă în localitatea Craiva

    de Special Arad | 15 ianuarie 2026, 12:08 PM | Știri Arad

    0

    (foto: ISU Arad)

    Detașamentul de Pompieri Ineu a intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Craiva. La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta generalizat, afectând atât acoperișul, cât și interiorul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

    La intervenție participă și pompierii voluntari din cadrul SVSU Craiva.

    Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, incendiul a fost localizat, iar echipajele acționează în continuare pentru lichidarea acestuia și pentru înlăturarea efectelor negative. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

    UPDATE.

    ISU Arad anunță că incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se fi propagat la alte construcții. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind: coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

    Citește și: Accident mortal la ieșire din Curtici spre Sântana. Un tânăr de 32 de ani a decedat, iar alți doi au fost răniți grav

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.