Notele Bătrânei Doamne: Unirea Slobozia – UTA 0-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad
UTA a reușit aseară prima victorie din actuala stagiune, o victorie venită pe terenul (n.r. foarte prost) de la Clinceni în fața celor de la Unirea Slobozia, echipă nou promovată cu un început foarte bun de sezon.
Unirea venea după o victorie cu Farul și două remize, cu FCSB și Hermannstadt, în timp ce UTA adunase doar două puncte până la jocul de aseară. Jocul celor două echipe a suferit foarte mult, meciul fiind unul foarte slab, o luptă fizică care s-a dus mai mult la mijlocul terenului, o luptă influențată însă și de suprafața de joc, execrabilă, dar și de dimensiuni reduse.
UTA încă se caută. Rednic a găsit momentan o formulă de joc aproape standard, care se schimbă foarte puțin de la o etapă la alta, o formulă în care se regăsesc șapte (7) jucători din sezonul trecut dar care suferă enorm din punct de vedere al omogenității. Am mai scris că UTA are nevoie urgentă de jucători, o facem și acum. Lipsește un fundaș stânga de meserie, apoi la mijlocul terenul e cam jale, Mihai nu mai e Mihai din sezonul trecut, iar Van Durmen fie nu e pe postul pe care dă randamentul maxim, fie nu poate mai mult. Chiar dacă Costache a marcat, la fel și Cîmpanu în prima etapă, UTA duce și acum dorul lui Micovschi sau Rareș Pop, Costache și Cîmpanu fiind departe de evoluțiile jucătorilor care au plecat în vară la Rapid. Iar Ezekiel nu poate juca niciodată rolul pivotului… Dacă e să ne bucure ceva, ne bucură evoluția de aseară a lui Andrej Fabry, jucător care mai un pic și era declarat dispărut de staff dar și de fani la cât de mult a absentat din joc în primele trei etape. Ah, nici Omondi nu mai e cel din sezonul trecut care fie dădea o pasă, fie marca….
UTA a jucat slab ieri. Nu doar ca joc colectiv, ci și ca joc individual. S-au fpcut enorm de multe greșeli și doar norocul a făcut ca Gele să nu marcheze după ce l-a ridiculizat pe Conte. Noroc au avut și cei de la Slobozia la șutul lui Fabry deviat în corner de un fundaș al gazdelor.
Până la urmă rămân cele trei puncte, iar când se va trage linie foarte puțin vor fi aceia care își vor aduce aminte cât de slab a fost jocul Bătrânei Doamne în victoria de aseară. UTA are totuși portar. În sfârșit. Și căpitan.
NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE
Iliev – 7,5 – Foarte bun macedoneanul. Excelent pe ieșiri, bun și pe linia porții, Iliev are deja mai bine de 180 de minute în poarta Bătrânei Doamne și nu a primit gol. Sperăm să o țină cât mai multe partide tot așa.
Râpă – 6,5 – Bun în ceea ce privește sarcinile defensive, fostul campion al României urcă rar în jumătatea adversă. La una dintre aceste urcări în atac a pus în mare pericol poarta Sloboziei cu o centrare un pic… greșită.
Conte – 5 – Rudimentar și ușor de depășit în jocul unu la unu, a greșit mult și majoritatea mingilor le-a degajat pe atacanții, altfel, inexistenți.
Benga – 7 – El a rămas adevărat stâlp al apărării. Aceiași dârzenie, implicare și dorință de a fi tot mai bun.
Trif – 5 – Mult prea discret, fără apetit ofensiv și cu multe mingi greșite.
Rodrigues – 6 – Mai activ decât Trif în acțiunile de atac, a fost depășit cam ușor de Afalna la una dintre puținele acțiuni periculoase din a doua parte a jocului.
C. Mihai – 5 – Și Rednic și fanii îl așteaptă încă pe acel Mihai din sezonul trecut. Foarte multe greșeli…
Joao Pedro – 5 – S-a văzut prea puțin în economia jocului după ce a intrat.
Van Durmen – 6 – Cam discret și belgianul, are meritul de a salva o minge din fața propriei porți la un atac periculos al celor de la Slobozia.
Cîmpanu – 5 – A trimis două șuturi la poartă, ambele departe de țintă, în rest a participat puțin la acțiunile de atac ale echipei arădene.
Costache – 7 – Are meritul de a fi marcat golul de trei puncte la o fază în care a judecat foarte bine intrarea în careu a lui Fabry și i-a luat fața adversarului său.
Fabry – 7,5 – Primul joc bun al slovacului în acest sezon. A fost implicat în toate acțiunile periculoase ale echipei, a ratat două ocazii și oferit pasa de gol pentru Costache.
Halaf – 4 – A sărit o dată mingea din el ca din gard și atât…
Omondi – 5 – Fără idei și parcă fără energie.
Ezekiel – 4 – E clar că nu e postul lui
Cristea – 5 – Nu a realizat mare lucru dar a intrat cu o energie mai bună decât Ezekiel.
Antrenor Mircea Rednic – 6 – Echipa a jucat slab, a construit cu mare dificultate, dar antrenorul Bătrânei Doamne are meritul de a fi inspirat cu schimbarea lui Cîmpanu cu Costache.
Comentariile portalului
Mulțam de comentariu. Mă onorează!
E de ilustrație, dar seamănă foarte bine cu cea din poveste. Cea originală mai există doar în părți, roțile sunt undeva în pod, cadrul tot (...)
Frumoasă istorioara, bicicleta din poză e chiar cea din poveste? Sau a-ți vrut să exemplificati modelul? Semicursiera și pegasul au fost cele mai fiabile biciclete. Cu dinam care alimenta (...)