joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – Academica 3-0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 12 martie 2022, 5:44 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Meci relaxant pentru UTA, primul de când a promovat gruparea arădeană în care de la start și până la fluierul final al partidei nu au existat emoții în ceea ce privește învingătoarea.

    Chiar dacă nu a apăsat pedala de accelerație prea mult, UTA s-a impus la scor de neprezentare în fața uneia dintre cele mai modeste echipe care a evoluat vreodată pe prima scenă a fotbalului românesc. A fost ziua în care Erico și-a pus pentru prima dată în acest sezon numele pe lista marcatorilor, fundașul brazilian reușind în sezonul trecut 5 goluri, 4 dintre ele decisive. A fost, totodată, ziua în care Ionuț Badea și-a permis să-l debuteze pe Fabiano Duarte Cibi, copilul de 16 ani sosit de la Timișoara. Intrarea lui Pătlăgică merită și ea consemnată, fotbalistul care a prins minute și la jocul cu Sepsi fiind aruncat în luptă după accidentarea lui Miculescu.

    Aradul are de câteva săptămâni încoace un nou idol, iar numele său este Philip Otele. Trei goluri în ultimele etape pot fi un motiv de a fi adulat de tribune, dar Otele nu numai pentru asta a devenit preferatul tribunelor. Nigerianul arată acea bucurie de a juca, este fotbalistul care a adus spectacolul la Arad după ani de zile în care a fost văduvit de astfel de jucători. La Arad mereu au fost iubiți fotbaliștii de genul acesta, iar dacă facem o referire doar la ultimele trei decenii, nu-i putem uita pe Nicolae Mitu, pe Bebe Mitu, pe Mara sau, nu de mult timp, pe Sorin Strătilă. Acum, fanii Bătrânei Doamne îl au pe Otele…

    Este îmbucurătoare nu doar forma nigerianului pe cât și chimia pe care, se pare, o are cu Dumitru Cardoso, ei fiind acei jucători ofensivi de la care cu toții așteaptă golul, iar în ultimele două jocuri, chiar dacă au fost împotriva unor adversari mai modești, cei doi au arătat că au potențial să rezolve aceste probleme de eficacitate care, cel mai probabil, au lăsat-o pe UTA în afara play-off-ului.

    Urmează meciul de la Botoșani, un meci care poate însemna, în cazul unui rezultat favorabil, cheia spre accederea la barajul pentru un loc în Conference League, dar mai e cale lungă până acolo.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 6 – Portarul Bătrânei Doamne a avut prea puține mingi trimise pe poartă, iar niciuna dintre ele nu l-a întrebuințat prea tare. Mult timp a avut mai mult un rol de „libero”, participând activ la jocul de construcție.

    Marko Vukcevic – 7 – A jucat precum într-un meci capital. Nu a făcut deloc economie în ceea ce privește efortul, a fost cel care a interceptat unele mingi la limită în propriul careu, dar și cel care a împins mereu jocul pe banda dreaptă.

    Erico Da Silva – 7 – Un joc fără emoții pentru brazilian în condițiile în care cei de la Clinceni cu greu au găsit calea spre careul arădean. Publicul arădean așteaptă de acum o descătușare a sa din punct de vedere al eficienței după ce aseară a marcat primul său gol în acest sezon.

    Constantin Dima – 6,5 – S-a achitat bine de sarcini, nu s-a complicat în fazele în care cei de la Clinceni atacau în zona lui, a degajat fiecare minge mai dificilă fără a sta pe gânduri și a contribuit des la dezvoltarea atacurilor cu plecare de la portar sau de la linia fundașilor centrali.

    Rolandas Baravykas – 6,5 – Lituanianul a fost foarte activ ieri. A adus de multe ori mingea în careu Academicii și a câștigat aproape toate duelurile unu la unu.

    Desley Ubbink – 6,5 – Un joc destul de încâlcit al olandezului, joc în care au alternat atât momentele în care a reușit driblinguri spectaculoase, dar și greșeli multe la construcție. Desley încă își caută cadența după ce rolul său în teren a fost puțin modificat de la sosirea pe bancă a antrenorului Ionuț Badea. Chiar fără să strălucescă, dependența echipei de pasele sale este evidentă. Ubbink a centrat la reușita lui Erico și tot de la el a plecat faza care a dus la golul al treilea, olandezul fiind cel care l-a găsit în fața porții pe Cardoso, acesta a trimis mingea în bară și Otele avea să o împingă în poartă.

    Idriz Batha – 6 – Albanezul a părut că parcă s-a menajat puțin la acest joc. UTA, în ciuda scorului, a părut o echipă ruptă la mijlocul terenului, eficiența la construcție a lui Batha fiind una destul de mică, la fel și în ceea ce privește numărul de recuperări în zona mediană.

    Modestas Vorobjovas – 6,5 – A fost singurul din linia mediană care s-a ocupat de tot ceea ce are în fișa postului. „Mode” a fost ieri cel care a cărat pianul, lituanianul fiind cel care a reușit cel mai des să rupă jocul de pase al celor de la Clinceni, atât în duelurile directe cu adversarii cât și în ceea ce privește jocul de intuiție. Este adevărat că de multe ori preferă pasa sigură în spate, dar rolul său cam ăsta e.

    David Miculescu – 6,5 – A marcat un gol dar i-a fost anulat pentru offside, a semănat puțină panică atunci când avea mingea la picior în flancul drept de atac al Bătrânei Doamne și, în jocul fără minge, a creat multe spații pentru colegii din linia ofensivă, Otele și Cardoso, la fel cum s-a întâmplat și la primul gol al nigerianului. Din păcate a ieșit accidentat, o accidentare care aduce îngrijorare la club dat fiind că și Isac este accidentat.

    Alexandru Pătlăgică – 6 – După ce a intrat a fost puțin dezorientat ca poziționare în teren, dar pe măsură ce timpul a trecut, Alexandru a prins curaj și chiar a luat unele acțiuni pe cont propriu. Deficitar puțin la jocul defensiv, probabil Pătlăgică ar putea deveni o soluție pentru o echipă dacă i se va acorda încredere în continuare.

    Dumitru Cardoso – 7,5 – Evoluțiile lui Cardoso se apropie tot mai mult de cele pe care le așteaptă publicul arădean de la el. Ieri a fost ghinionistul partidei, fiind de două ori aproape de gol, dar a trimis mingea în bară de fiecare dată. A participat activ la primul gol marcat de Otele, el fiind cel care a câștigat un duel aerian la mijlocul terenul, iar din acest duel i s-a deschis un culoar favorabil nigerianului, și tot Cardoso a fost cel care a stat la baza ultimului gol al partidei, atunci când a luat fața portarului, a trimis cu capul spre poarta goală, dar mingea a lovit bara și apoi Otele a reușit să înscrie din careul mic.

    Karolis Laukzemis – 6 – Lituanianul a fost foarte aproape de a înscrie primul său gol în tricoul Bătrânei Doamne. A recuperat datorită insistenței sale o minge în apropierea careului lui Ureche, a pătruns în careu și din unghi a șutat inteligent cu exteriorul, dar mingea a mușcat din bară și a revenit în teren.

    otele 2 1

    Philip Otele – 8 – Așa cum am scris și mai sus, Otele a devenit repede idolul tribunelor arădene. Jocul său spectaculos, bucuria pe care o arată pe teren dar și eficiența din ultimele partide fac din el jucătorul în care arădenii își pun cel mai mult speranțele că UTA se poate bate cu șanse mari la primele două locuri din play-out. Două goluri și alte câteva faze spectaculoase fac din nigerian jucătorul meciului, iar acum cu toții așteaptă să mențină acest nivel și în jocurile cu adversari mai dificili, iar prima partidă de acest fel va fi chiar următoarea, la Botoșani.

    Florentin Matei – 6 – A evoluat doar un sfert de oră și, chiar dacă nu a fost creatorul unor faze periculoase la poarta lui Ureche, Florentin Matei a arătat că are calitate tehnică și este dispus să și coboare la… munca de jos.

    Ionuț Badea – 7 – Meciurile contra unor adversari ca Academica Clinceni trebuie câștigate și atât. Cel mai greu lucru în astfel de jocuri este motivarea jucătorilor, iar Ionuț Badea a arătat că a avut discursul necesar pentru așa ceva. În ceea ce privește partea tehnico-tactică, nici nu au rost prea multe detalii pentru că diferența de valoare dintre cele două echipe a fost uriașă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.