luni, 15 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bătrâna Doamnă a umilit Clinceniul și se menține pe locul 2! Academica – UTA 0-6 (CLASAMENT)

    de Lucian Dănilă | 14 mai 2017, 8:27 PM | Sport

    0

    UTA a câștigat la scor de tenis meciul disputat pe terenul Academicii Clinceni. Deși prima parte a jocului a părut echilibrată, gazdele având chiar câteva ocazii de a marca, formația lui Laurențiu Roșu a încheiat meciul cu o victorie la care puțin, sau poate nimeni, nu s-a gândit: 6-0!

    Adrian Petre i-a „furat” golul lui Burlă în minutul 20, după ce fundașul arădean a trimis din lovitură liberă o minge la care nu a intervenit nimeni, iar Petre a atins-o cu un metru în fața liniei porții. A fost golul care l-a deblocat pe atacantul arădean dorit de multe echipe din țară și străinătate, acesta oferind un adevărat recital în partea secundă când a mai înscris de două ori în două minute în poarta „eroului de la Liberec”, Matache. După golul lui Curtuiuș în minutul 82, alți doi jucători sub 21 de ani și-au înscris numele pe lista marcatorilor: Burlă în minutul 84 și Stahl în ultimele secunde ale jocului. Pentru ultimul a fost primul gol marcat la echipa de seniori după câteva evoluții foarte bune în această primăvară atât la echipa a doua cât și la prima.

    Este o victorie care o menține pe UTA pe poziția a doua, dar arădenii au un joc în plus disputat comparativ cu Sepsi Sfântu Gheorghe. A fost o victorie care aproape că îi asigură Bătrânei Doamne prezența cel puțin la baraj, distanța de Mioveni – echipa aflată pe locul 4 – fiind de patru puncte.

    Este o victorie binevenită în perspectiva meciului de duminica viitoare de la Timișoara, acolo unde UTA întâlnește ASU Poli într-un derby al Vestului.

    Academica Clinceni – UTA Arad 0-6 (0-1)

    Ad. Petre 20, 64, 76, Curtuiuș 82, Burlă 84, Stahl 90

    ►Academica: Matache – Andr. Chindriş, M. Marin, Al. Lazăr, Bg. Matei – Ant. Cruceru, Pulhac (Perju 62′) – Venţer, C. Gheorghe (cpt.)(D. Benzar 69′), Cioablă – M. Coman

    Rezerve neutilizate: H. Iancu – M. Ion, Onţel, Ad. Udrea, Bg. Stancu

    Antrenor: Erik Lincar

    Eliminat: Antonio Cruceru 79′ (cumul de cartonaşe galbene)

    ►UTA: Bg. Miron – Adili, Al. Manea, Filaret (D. Muntean 44′), Burlă – Strătilă (Stahl 67′), Chindriş, D. Copil (Jorza 80′), Vîlceanu – Curtuiuş, Ad. Petre (cpt.)

    Rezerve neutilizate: Al. Barna – Polgar, Piccioni, M. Vlad

    Antrenor: Laurenţiu Roşu

    liga 21

    liga 22

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.