marþi, 3 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! FC Voluntari – UTA 1-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 9 aprilie 2023, 4:03 PM | Recomandările editorilor

    0

    UTA s-a întors cu un punct de pe terenul echipei FC Voluntari, un punct care nu o ajută din punct de vedere al poziției în clasament, dar contează foarte mult în economia acestui play-out în care fiecare punct contează foarte mult pentru ierarhia finală.

    Este un punct care le conferă arădenilor un anumit avantaj față de FC Argeș și CS Mioveni, echipele clasate pe locurile direct retrogradabile, gruparea din Pitești evoluând chiar în timp ce scriem aceste rânduri pe terenul formație FC Botoșani, următoarea adversară a echipei UTA.

    Bătrâna Doamnă a fost în control total al jocului până în minutul 9, atunci când Ubbink a înscris cu un mare dram de noroc în poarta lui Popa. După acel gol, coordonatele partidei s-au schimbat și gazdele au pus stăpânire pe minge, au dominat clar partida și au reușit repede să egaleze prin Lopes, după care parcă fiecare atac al echipei lui Liviu Ciobotariu era un gol iminent. UTA a avut noroc cu decizia VAR la reușita lui Nemc, după care vulnerabilitățile sistemului defensiv au fost salvate de portarul Danylo Kucher, aflat într-o zi de grație.

    UTA și-a creat cele mai bune ocazii prin Rareș Pop, cu acele două șuturi parate de Popa, și a dominat clar la capitolul lovituri de colț, rămase însă fără rezultat. Deșia beneficiat de două lovituri libere din poziții foarte bune, arădenii au executat lamentabil fie prin Anton, fie prin Keșeru.

    Liviu Ciobotariu a avut dreptate când a spus că echipa sa a avut ocaziile mai clare, Sigurjonsson ratând două ocazii imense din interiorul careului, „vinovat” fiind eroul acestui joc, Danylo Kucher.

    La UTA s-a resimțit și starea de oboseală după jocurile cu Universitatea Cluj și FC U Craiova, lipsa de prospețime fiind vizibilă la unii jucători care au dus greul, Roger, Postolachi, Anton sau Rareș Pop.

    UTA continuă cursa pentru salvarea de la retrogradare vineri contra echipei FC Botoșani.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Danylo Kucher – 9 – A primit două goluri, ultimul fiind anulat de VAR, la primele șuturi pe spațiul porții. Apoi, ucraineanul a făcut adevărate minuni salvând câteva mingi foarte grele expediate de Sigurjonsson sau Merloi. A fost declarat jucătorul meciului, la fel cum s-a întâmplat și după victoria cu FCSB.

    Marko Vukcevic – 5 – Muntenegreanul păcătuirște foarte mult în momentul în care ajunge în preajma careului advers. Deși o face des, Marko nu a reușit nicio centrare bună pentru colegii săi. Iar în ceea ce privește jocul defensiv, pe lângă că a fost depășit de câteva ori de Aliji, Vukcevic l-a scăpat din marcaj și pe Lopes la golul egalizator al celor de la Voluntari.

    Erion Hoxhallari – 7 – Privită cu scepticism titularizarea sa în locul accidentatului Chindriș, Erion s-a achitat foarte bine de sarcini, nu s-a complicat și a rezolvat fiecare acțiune a gazdelor purtată în zona sa de apărare.

    Alexandru Benga – 6 – A avut câteva intervenții bune, dar a avut și câteva greșeli de plasament care s-au văzut chiar și pe tabelă. A plecat din zona centrală până la „prima bară” la faza golului lui Lopes, lăsând un culoar foarte larg în propriul careu, greșeală pe care a făcut-o și la ocazia cu capul a lui Sigurjonsson.

    Roger Jr. – 5 – A depus mult efort, dar la partida de ieri urcările sale în atac nu au mai avut nici efect și nici aceeași energie. Din zona sa, Costin și Ricardinho au produs cele mai mari pericole, prin acele centrări la faza golului lui Lopes sau la ratarea islandezului Sigurjonsson.

    Idriz Batha – 6,5 – Albanezul a evoluat în nota sa, foarte bun la jocul de recuperare, el acoperind de multe ori și zona lui Anton, în condițiile în care ultimul nu a mai avut aceeași prospețime pe care am văzut-o la jocul cu Universitatea Cluj.

    Paul Anton – 5 – S-a văzut oboseala, a fost depășit în dese rânduri în duelurile unu la unu, iar evoluția sa ar putea să fi fost influențată și de cartonașul galben primit în primele minute pentru o simulare în careul advers.

    Juan Bautista Cascini – 5,5 – Nu a adus plusul necesar din punct de vedere al filtrării acțiunilor ofensive, dar a jucat bine în ceea ce privește așa numita apărare preventivă.

    Virgiliu Postolachi – 5 – Joc slab al moldoveanului care nu a mai găsit nici energia necesară și nici inspirația necesară pentru a-și pune colegii în situații favorabile sau pentru a fi chiar el decisiv.

    Claudiu Keșeru – 5 – Deși a alergat mai mult decât o face de obicei, reușitele sale se îndreaptă spre zero. A avut o lovitură liberă pe care a executat-o slab, în zid, și, precum Milosevici, nu a reușit nici să țină de minge în jumătatea adversă.

    Desley Ubbink – 6,5 – A început perfect jocul cu acel șut la vinclu de la 25 de metri respins de Popa în corner, după care a și marcat la o fază în care a făcut pressing la fundașul central Armaș. A recuperat multe mingi dar după minutul 30 nu a mai avut claritate în dezvoltarea acțiunilor de atac.

    Rareș Pop – 6 – S-a văzut lipsa de prospețime la el, deși, chiar și în aceste condiții, a reușit câteva acțiuni individuale încheiate cu șuturi destul de periculoase la poarta lui Popa. Consumul de energie de la meciurile anterioare s-au resimțit la el mai ales în repriza a doua, când a dispărut mult din joc. Mutat în banda dreaptă, randamentul său nu a mai fost ca la alte jocuri în care a strălucit.

    Stefan Milosevic – 4 – Cu o viteză sub ritmul jocului echipei sale, Stefan s-a remarcat prin două pase bune spre colegii săi, mult prea puțin pentru un atacant cu dimensiunile sale. Nu a câștigat niciun duel unu la unu, este foarte lent și foarte static.

    Philip Otele – 4 – Evoluție de coșmar a nigerianului. Intrat în locul lui Postolachi, Otele a pierdut toate mingile pe care le-a jucat, la una dintre ele pierdută la 30 de metri de poarta lui Kucher, Merloi și Sigurjonsson fiind aproape de a marca golul care putea face diferența.

    Antrenor Gyuszi Balint – 6 – Echipa a început foarte bine jocul, după care s-a retras deliberat dorind parcă să conserve rezultatul încă din minutul 10. Probabil și pe fond de oboseală, sistemul defensiv a fost foarte penetrabil la jocul de ieri, gazdele ratând câteva ocazii imense. La pauză a mai reglat unele lucruri, mai ales în ceea ce privește echilibrul pe zona centrală.

    Raul Șteau și Willie Barbosa nu au fost notați pentru că au evoluat prea puține minute.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.