Notele Bătrânei Doamne! FC Argeș – UTA 0-1, evaluarea jucătorilor conform Special Arad





UTA a reușit prima victorie în noul sezon din Liga 1 la primul joc în deplasare. Echipa arădeană a câștigat pe terenul formației FC Argeș, formație care a învins UTA de două ori în acest an, atât la Arad cât și la Pitești.
A fost a zecea victorie în deplasare a arădenilor de la promovarea în prima ligă, zece victorii din 20 de meciuri.
Unicul gol al partidei a fost marcat de croatul Filip Dangubic în minutul 4, jucătorul sosit la UTA în urmă cu două săptămâni. Acesta a înscris cu călcâiul din fața porții după o pasă a olandezului Ubbink.
Notele conform Special Arad
Iacob – 7 – A oferit siguranță echipei prin intervențiile sale, cele mai dificile fiind cea din minutul 3, la execuția lui Ișfan, dar și la șutul lui Dumitrașcu din partea secundă.
Vukcevic – 7,5 – I-a lipsit doar golul, în rest a făcut de toate. Muntenegreanul l-a anihilat complet pe Cristian Tănase, a fost de netrecut pe plan defensiv, fiind un permanent pericol și în atac. Pe lângă forță, Vukcevic a demonstrat că are și calitate tehnică. Ne-a dat emoții în prima repriză, atunci când a acuzat o accidentare la genunchi.
Erico – 6 – Brazilianul care a împlinit 32 de ani în urmă cu câteva zile a oferit din nou siguranță în linia defensivă. Ca de obicei, a urcat la fazele fixe, reușind chiar să trimită mingea spre poarta lui Greab de două ori, fără pericol, însă. În defensivă a jucat mai simplu ca de obicei, fără a se complica în fața atacanților adverși.
Medjimorec – 6,5 – A avut o misiune grea cel puțin din punct de vedere al efortului fizic: să-l marcheze pe masivul atacant portughez Lupeta. S-a achitat foarte bine de sarcină, astfel încât jucătorul argeșenilor nu a avut nicio ocazie de gol, după ce în prima etapă, la Craiova, a irosit cel puțin trei ocazii clare.
Shlyakov – 6,5 – Cu o evoluție mai consistentă decât în meciul contra celor de la Farul, Shlyakov a fost de data aceasta un pericol pe plan ofensiv, acolo unde a reușit o pasă excelentă pentru Miculescu, dar a fost aproape și de a-l pune în situație de a marca pe Antal. A închis bine jocul lui Dumitrașcu, dar șu urcările fundașului Tofan. A greșit o singură dată, atunci când a pasat greșit și Lupeta a plecat singur spre poarta lui Iacob, fază la care piteștenii au ratat prin Ișfan.
Passaglia – 7 – Joc excelent al argentinianului. A depus un efort considerabil și a recuperat foarte multe mingi la centrul terenului, oprind multe acțiuni de atac ale celor de la FC Argeș. Și-a demonstrat din nou calitățile tehnice, fiind un foarte bun pasator, de la el fiind inițiate mai multe atacuri ale arădenilor.
Batha – 6 – A fost cel mai bun de pe teren cu Farul, dar de data aceasta jocul său nu a mai ieșit la fel de mult în evidență poate și pentru că posesia a fost mai mult a adversarilor. A câștigat majoritatea duelurilor unu la unu, a participat și la faza golului din minutul 3, el fiind cel care i-a dat pasa lui Ubbink, și a luat un cartonaș galben după un conflict cu Tănase. Din acel moment albanezul și-a mai pierdut din agresivitate.
Ubbink – 7 – A fost marea dezamăgire din prima etapă, dar aseară a arătat că poate fi jucătorul care aduce golul. A reușit primul său „assist” în campionatul României, cu acea pasă pentru Dangubic. Tot el a centrat pentru Miculescu la o altă mare ocazie a arădenilor. Bun jucător de posesie, olandezul a liniștit de multe ori jocul prin pasele repetate de la mijlocul terenului.
Antal – 6 – Titularizat după ce nu a fost folosit deloc cu Farul, Liviu Antal are meritul de a fi cel care a recuperat mingea la golul marcat de Dangubic. A început foarte bine meciul fiind un permanent pericol în preajma careului piteștean. Foarte puțin a lipsit să ajungă la mingile trimise prin fața porții de Miculescu sau Shlyakov. În repriza a doua a obosit și a fost înlocuit cu Roger.
Roger – 6,5 – A intrat bine în meci hărțuind apărarea echipei gazdă. Pe fondul dominării piteștene, Roger, deși izolat, a câștigat mai mult mingi în jumătatea adversă. A fost protagonistul fazei în care arbitrul Coza nu a văzut faultul clar al lui Pițian asupra brazilianului, fază la care ar fi putut scăpa singur cu Greab.
Miculescu – 6 – A ratat o bună ocazie de a face 2-0 după o pasă excelentă de la Shlyakov. A încercat multe dar a reușit puține fiind de cele mai multe ori blocat de Tofan.
Dangubic – 7,5 – Autorul unui gol superb, cu călcâiul, Dangubic a reușit un joc foarte bun, el fiind remarcat chiar și pe faza defensivă. Foarte inspirat în alegerea făcută la gol, Filip a fost foarte aproape de a-l marca și pe al doilea chiar înainte de a fi schimbat. A arătat prin aparițiile sale în careu că ar putea fi atacantul care ne lipsea.
Vorobjovas – 6 – a fost introdus de Gyuszi Balint ca să ajute la „închiderea jocului”, la blocarea culoarelor spre poarta lui Iacob și de cele mai multe ori i-a reușit.
Tomozei – 6 – A jucat 15 minute în care a avut de apărat flancul drept împreună cu Vukcevic. Fără probleme pe partea sa, Tomozei nu s-a evidențiat prea mult, acțiunile din final ale piteștenilor fiind purtate mai mult pe zonă centrală sau pe partea stângă a defensivei arădene.
Gyuszi Balint – 7,5 – Antrenorul echipei arădene a demonstrat încă o dată că e un excelent strateg, un specialist al jocurilor în deplasare. Este la cea de-a zecea victorie în deplasare în Liga 1 din 20 de meciuri disputate. UTA a lovit repede, la fel ca în alte meciuri din sezonul trecut, cu Dinamo, Gaz Metan, Clinceni, sau în ambele deplasări de la Pitești. De data aceasta, blocul defensiv a funcționat aproape perfect, iar în plan ofensiv arădenii parcă au găsit mai ușor drumul spre poartă decât la meciurile pe teren propriu. Schimbările efectuate au fost cu scopul de a închide orice culoare spre poarta lui Iacob, ceea ce de dat aceasta i-a reușit.
Benga nu a fost notat.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)