duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA – Politehnica Iași 1 – 0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Valer Mărginean | 6 august 2023, 8:21 AM | Sport | Topic special

    4

    (foto: captură video)

    Mircea Rednic a apărut vesel la interviul de după UTA – Poli Iași. Dar și critic. De înțeles. Prima victorie din acest sezon, salt în clasament, dar echipa n-a jucat nimic. A fost ca un naș la nunta nepoatei preferate, care descoperă dimineața că mirele-i cam nătâng. Și s-a îmbătat ca un porc – doamna soție de conducător e bine, presupun – și s-a-mpiedicat la dansul miresei.

    Ce să mai facă nașul acum? Mai ales că tocmai el le făcuse cunoștință (lipeala, cum se spune). Nimic. Actele-au fost semnate, mireasa-i luată iar banii dați? Deci vor mai rămâne și Cooper, și Leidsman, și Marku, Stahl sau Freitas.

    Sigur, și pe noi ne-a bucurat victoria. Până la urmă, ea, victoria rămâne, impresiile vor fi uitate cel mai târziu până la următorul meci. Și ne-a mai plăcut și determinarea jucătorilor, chiar și a celor care, deși au fost pe teren, n-au jucat fotbal. Pentru asta, întreaga echipă va primi un punct în plus pentru prestația care a adus victoria pentru UTA.

    După catastrofala prestație din meciul cu Hermannstadt Sibiu (atâta risipă de imaginație la cei care au botezat această echipă nu poate fi întâlnită decât la cei de la FC Csíkszereda Miercurea Ciuc), iată, am ajuns să premiem normalitatea. Dar, pentru că am promis, ne respectăm cuvântul și acordăm echipei nota 6. Nemulțumiții sunt așteptați la mărire, încă de la meciul următor, cel cu Universitatea Craiova.

    Aceeași notă i-o acordăm și „nașului” Rednic, dar fără bonificație. Lui i-a lipsit determinarea de a face mai repede unele schimbări. Da, despre Cooper e vorba. Putea fi schimbat după primul sfert de oră, timp în care a dat pe deplin măsura valorii. Poate are el ceva calități, pe care le ține deocamdată atât de ascunse încât le-a văzut doar Mister.

    În plus, nu i-ar fi stricat antrenorului nostru ceva mai multă implicare în așezarea jucătorilor pe teren și scoaterea lor din starea de încordare ce a generat atâta pripeală și atâtea execuții jenante.

    Cooper, cu multă indulgență (generată de victorie), primește de la noi nota 4. La fel ca Stahl, ambii pentru felul în care au încercat să șmecherească fotbalul. Înainte de gol, Cooper a avut șansa unei acțiuni periculoase dar a preferat să caute contactul cu un adversar pentru a cădea teatral. La fel de ușor a căzut și în minutul 10, de parcă era o frunză în bătaia vântului, deși, la fizicul lui așteptam să bage apărătorii în sperieți.

    Stahl a avut și el șansa unui contraatac periculos, în prelungirile meciului, dar a preferat și el să joace teatru. Să sperăm că nu au căzut ca urmare a unor indicații „tactice” primite de la „nașul” Rednic. Oricum, Stahl merita schimbat disciplinar, nu Mustacă.

    În ordine crescătoare ar urma, cu un 5, înlocuitorul lui Cooper, Leidsman. N-a avut nici el cine știe de realizări, dar s-a agitat mult, a intrat în luptă cu adversarii, ba chiar putea înscrie din poziție de singur cu portarul, dacă nu și-ar fi prelungit prea mult mingea (minutul 96). Totuși, prea dezordonat și prea ne-prieten cu mingea pentru un atacant.

    Rareș Pop n-a fost în cea mai bună zi a sa. Cert are calitate, este prieten cu mingea, gândește și acționează rapid (s-a văzut și la faza din care a înscris Fabry), dar are nevoie să intre în combinații sau de spațiu și serviciu pentru a-și putea fructifica viteza. Altfel, intră într-o zonă de mediocritate, cum s-a întâmplat în acest meci. A căzut prea ușor la faza în care VAR ne-a refuzat penalty-ul. Nota 6.

    Înlocuitorul său, Mustacă n-a reușit să iasă din jocul slab al echipei și a fost schimbat disciplinar în minutul 88 (intrase în minutul 53, odată cu Freitas). Poate ar mai merita șanse. Nota 5.

    Marku și Carp ar fi trebuit, dacă bine am înțeles așezarea echipei în teren, să închidă zona din fața apărătorilor. În plus, dat fiind că are talie, Marku a fost desemnat să intre în careul advers la loviturile de colț. A intrat și cam atât. Poate are nevoie și de altceva decât de fizic, de exemplu, de pregătire specifică pentru a dobândi deprinderea lovirii mingii cu capul.

    Amândoi însă, trebuie învățați cum se apără acea zonă, pentru a nu-i mai pune pe fundașii centrali în situația de a intra decisiv, la 17 – 18 metri de poartă. Ambii primesc nota 5,5, la fel ca și înlocuitprul lui Carp, Freitas. Îi așteptăm la mărire de notă, după ce învață să-și întâmpine adversarii în zona din fața careului propriu și să sară la cap.

    Cristi Mihai a intrat în minutul 88, în locul lui Mustacă. N-a avut timp să ne arate cât știe și poate. S-a zbătut, a mai și făcut un fault inutil, la 30 de metri de poartă în prelungiri. Mai trebuie încercat. Nota 5,5.

    Abeid și Markov primesc nota 6. Dacă Markov a fost destul de temător (probabil, conștient că nu există relații de joc cu colegii din apărare), Abeid a fost destul de dezinvolt. Din păcate, a fost și pripit în multe situații și cam nesigur. Nu a participat aproape deloc la atac. A părut mai bun în centrul apărării, deși deposedările lui neglijente pot genera pericol.

    Și cele mai mari note de la UTA…

    Dumitrașcu poate fi un câștig pentru echipă. Are și forță, și viteză, plasament, este prieten cu mingea și nu se teme de contactul cu adversarii. Pare în largul lui și ca fundaș de bandă, mai ales că știe și să deposedeze. Nota 7.

    Benga și Rodrigues primes nota 7,5. Benga ar fi primit notă mai mare dacă s-ar fi implicat mai mult și mai eficient în dirijarea apărării, dar și a închizătorilor. Probabil și celelalte probleme l-au făcut mai reținut. Rămâne un om de bază.

    Și Rodrigues ar fi primit notă mai mare dacă ar fi continut să se implice în faza de atac, așa cum a făcut-o până la gol și încă vreo 10 minute după aceea. Mare câștig pentru echipă. Și încă mai poate crește.

    Premianții zilei sunt, desigur, Fabry și Iacob. Fabry primește nota 8. În afara golului marcat, cu un pic de noroc, Fabry a încercat să dirijeze și să controleze faza de atac. A părut că are mai multe organe de simț pentru Dumitrașcu decât pentru Rareș, dar cu siguranță, în curând se vor înțelege toți trei. Are viteză bună, are dribling bun, fără de care nu s-ar putea descurca în mijlocul terenului, stă cu capul sus, vede bine terenul. Mare câștig.

    Iacob primește, în aplauzele clasei, nota 8,5. A avut două întervenții de senzație, când a scos mingile de sub bară (minutele 15 și 47) și a transmis siguranță echipei. Cel mai important, nu a făcut nicio greșeală – să recunoaștem, i s-a mai întâmplat, mai ales în sezonul trecut. Pe toate le-am uitat.

    Citește și: UTA – Poli Iași: 1-0, meciul lui Iacob cel Mare și al Fratelui Noroc

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • @Dr ZOLI- Chiar vi s-a părut că jocul echipei a fost atât de bun încât să nu fie loc de critică?
        Chiar vi s-a părut că toți „utiștii” au jucat perfect?
        Vi se pare de lăudat ca într-un meci jucat acasă, UTA să fie dominată două treimi din timpul de joc?
        Chiar credeți că trebuie să lăudăm jocul echipei și jucătorii pentru acel un singur șut la poartă în tot meciul?
        Am fi vrut ca jocul echipei și inspirația antrenorului să ne încânte într-atât încât să ne oblige să căutăm metafore și să inventăm cuvinte de laudă… Din păcate, n-a fost cazul.
        Posibil să nu fi înțeles noi bine acest joc, să nu fi priceput tactica și ambele să fie, în realitate, lecții de fotbal, ce vor fi predate la cele mai mari școli de antrenori. Dacă va fi așa, cu siguranță ne vom prezenta scuze și ne vom pune cenușă-n cap.
        Până atunci însă, vom scrie ceea ce vom percepe ca fiind realitate. Chiar dacă această realitate nu este frumoasă și plăcută. Cred cu tărie că ăsta este rolul nostru. Mulțumesc.

        +4 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.