Norman Manea, din hotelul numit America: „Ce doresc României? Doresc ca «O scrisoare pierdută» să nu mai fie actuală”

    de [email protected] | 11 mai 2014, 5:20 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Cine e Norman Manea? – m-am întrebat când am aflat că vine și la Arad, așa cum, probabil, mulți cititori simpli de presă și mai simplă își pot pune întrebarea: „Dom’le, cine e acest Norman Manea? Că până acum n-am auzit de el”. În ceea ce mă privește, am auzit de Norman Mailer, unul dintre cei mai mari scriitori americani, promotorul literaturii postmoderne și precursorul stilului Gonzo, dar nu și de Manea. În fine, Wikipedia e cel mai bun prieten al omului incult… Așadar am aflat: 

    Unul dintre cei mai traduși romancieri români, laureat al mai multor premii internaționale și favorit în ultimii ani la Nobel pentru literatură. Am mai aflat că a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984, dar care a fost anulat de comu(n)iști, după care, în anul în care m-am născut eu, a emigrat în America. În Statele Unite este considerat fost disident din România, deși nu a fost un disident în sensul propriu al cuvântului, dar a refuzat compromisul. Bun. Asta e așa, un curriculum vitae pentru angajări, însă cel mai mult m-a convins că, vorba aia, virgulă, că suntem sensibili la cacofonii, cărțile sale au fost comparate cu cele ale unor scriitori cum ar fi Bruno Schulz și Robert Musil, sau au fost considerate de alți critici ca fiind o continuare firească a absurdului grotesc din romanele lui Franz Kafka. Deci ok. E un big shot. Nu spun acest lucru la modul batjocoritor, din contră. Într-un stil pur american, cum îmi place. Iar faptul că în turneul acesta național de lansare al noului volum, „Plicuri și portrete”, a fost inclus și Aradul, nu poate să fie decât o mândrie pentru noi. Încă o rubrică bifată în viața culturală, contemporană, a Aradului, care candidează la știm noi deja foarte bine ce titlu european.

    Foarte mulți intelectuali arădeni au fost prezenți în sala Regele Ferdinand a Primăriei în după amiaza de joi, printre care (îmi cer mii de scuze dacă am omis sau nu cunosc pe cineva) Lia Faur, Lucia Cuciureanu, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, Onisim Colta, Horia Ungureanu, Bujor Buda, Emil Chirilă, Horia Truță, Ujj Janos, Petre Don, Constantin Butunoi, Florin Hornoiu, Florin Didilescu, Cătălin Lazurca (mai degrabă pe post de politician, fiind în preajma lui Falcă), actorul Ovidiu Ghiniță sau, un alt invitat surpriză, publicistul de origine arădeană Mircea Mihăieș, respectiv „vocea pierdută” din sală (potrivit lui Vasile Dan, moderatorul evenimentului, sau „un om bat” conform altuia),  Tiberiu Țiganu, care s-a trezit vorbind singur din când în când, deranjând aerul, să zicem, cultural-festiv. Cartea recent apărută pe piață; în România, la editura Polirom, a fost prezentată cu o recenzie consistentă de către scriitorul și criticul literar Gheorghe Mocuța.

    Scriitorul-vedetă al acestui eveniment, Norman Manea, a povestit despre amintirile sale din România, despre privilegiile sau defectele societății americane sau cea românească, răspunzând elegant și inteligent la întrebările celor din sală.

    Mircea Mihăieș, de exemplu, l-a întrebat cum se simte atunci când revine în țara noastră, având în vedere tema exilului. Răspunsul romancierului a fost extrem de elevat: „Într-un roman de-al meu am numit America un hotel. Probabil cel mai bun hotel din lume. Ce este un hotel? Un loc în care stai și unde, în general, în țările civilizate, nu ți se cere să plătești la timp, ci să fii corect, să nu strici lămpile, să nu strici baia și așa mai departe. Deci există această relație simplă cu domiciliul. Cum am considerat America un hotel – am spus, n-am vrut să plec în America -, m-a speriat diferența dintre tipul meu de educație și de sensibilitate și modul… să zic, yankeu, mai pragmatic. Firește, când vin în România, se produc niște nostalgii, se produc niște comparații, trecut și prezent… trecutul meu și prezentul meu, dincolo și aici. Când plec de aici, plec, de obicei, cu senzația că acasă nu mai este nicăieri, și treptat, am ajuns la concluzia că este foarte bine așa.”

    Totuși, la cât de elegant a răspuns la anumite întrebări, au fost și câteva precizări, inserări mai mult sau mai puțin subtile, în stilul acela tipic american, destul de tăioase, dar, în definitiv, sincere: „Mă feresc, ca un om care trăiește departe, să judec realitatea cotidiană de aici pe care dumneavoastră o știți mult mai bine. Vizitele mele sunt prea rapide și scurte, dar din ce văd din ziare, atmosfera din media mi se pare… absolut sufocantă”, a răspuns scriitorul la o întrebare a profesorului universitar dr. Lizica Mihuț, adăugând că „O prietenă de-a mea, când i-am spus că vin în România, și că vin acum, mi-a spus că «Foarte bine, vino, dar vezi că vii acuma, în această perioadă de alegeri și va fi sânge pe toți pereții»”

    „Ce doresc României? Doresc ca «O scrisoare pierdută» să nu mai fie actuală. Adică să-și păstreze valoarea literară, dar să nu mai rămână, cum este și acum din păcate, un simbol al vieții politice românești. Am spus întotdeauna că România nu a dus lipsă niciodată de talente, dar a dus lipsă de caractere. Și duce, probabil, și acum”, a mai spus Norman Manea.

    Cât despre premiul Nobel, respectiv favoriții care, nu chiar de regulă, dar suspicios de des, sunt de origine evreiască… Norman Manea a ocolit subtil răspunsul, sugerând subiectivitatea omniprezentă: „La urma urmei, și cei care decid acolo… sunt oameni”.

    …Atât, cred că, ajunge. M-am gândit zile întregi ce și cum să scriu, ce și cum să evidențiez despre acest eveniment cultural… sau mai degrabă despre acest scriitor respectabil. Personal, îmi place stilul literar american. Ori scrierile lui Norman Manea, chiar dacă vorbim de un scriitor român, îți aduc aminte de lejeritatea aceea tipică de exprimare, cu tot cu anumite pasaje metaforice surprinzător de incisive. Ca o concluzie… am cumpărat o carte. Acolo, la lansare. Nu am ales cartea recent lansată, ci romanul „Zilele și jocul”, pe care v-o recomand cu căldură, dacă sunteți în aceeași situație cu mine, lămurindu-ne în premieră ce e și cu acest Norman Manea, „un intelectual critic pentru neliniştea noastră etică”.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.