Am fost Charlie Hebdo, apoi am fost Paris sau Bruxelles, iar acum patru ani eram cu toții Colectiv. Profilele noastre de Facebook arătau mesaje ca „Je suis Paris!”, sau acea lumânare peste care scria „Colectiv”.

De ieri, noi, toți românii, suntem Caracal. Suntem Caracal pentru că suntem un popor de proști, un popor de „las-o așa”, sau mai nou de „las-o frățică, că vine mâine de mână cu unu. Știi cum sunt fetele…” Sunt cuvintele pe care i le-a adresat șeful Poliției din Caracal tatălui Alexandrei, fetița de doar 15 ani a cărui moarte a oripilat toată țărișoara asta, atât prin modul în care a fost comisă, dar și prin modul în care au acționat organele de anchetă. Nu, idiotule, mâine nu mai vine cu nimeni de mână, pentru că probabil nici mâinile nu i-au mai rămas întregi.

Caracal, orașul acela plin de minuni, orașul în care pușcăria este pe strada Libertății, în care cimitirul este pe strada Învierii, în care a luat foc sediul Pompierilor, localitatea în care singura școală din oraș este Școala Nr. 2 și totodată, orașul în care s-a furat ușa de la sediul poliției.

S-a furat ușa de la sediul poliției! După cum au acționat în cazul Alexandrei, ne miră că nu i-au furat și pe polițiști…

S-au scris râuri, fluvii, oceane de cuvinte despre moartea Alexandrei și revolta interioară, a mea, a ta, a noastră a tuturor parcă crește cu fiecare informație care apare. Sunt revoltat pe sceleratul acela pentru care aș reintroduce pedeapsa cu moartea, dar nu ar fi politically correct; sunt revoltat pe cei de la STS care au mai adunat o bilă neagră după cazul Iovan – Aura Ion din Munții Apuseni; sunt revoltat pe polițiștii care așteptau un mandat de percheziție; sunt revoltat pe procurori și pe judecători care au dormit pe ei până la ora 6 dimineața, atunci când din punct de vedere legal puteau intra în casa unui criminal cu mandat de percheziție.

Idioți! Au vrut să respecte legea încălcând-o. De ce? Pentru că probabil nici nu știau legea, probabil nu știau că Art. 27 din Constituție, cel care se referă la Inviolabilitatea domiciliului, are câteva excepții printre care, la punctul b), scrie „înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane.”

Dar cum să știe ei legea într-o țară în care atunci când se fac angajări în poliție, cei care prind primele locuri sunt copiii polițiștilor? Cum să știe ei legea atunci când șefii polițiilor județene sunt toți puși pe linie de partid? Cum să știe ceva atât timp cât bravii noștri politicieni, chiar de la Arad, sunt angajați pe la companii de stat pe post de consilieri ai directorilor pe care chiar ei îi conduc? Pe o grămadă de bani… Cum să ne așteptăm la ceva bun atât timp cât procurorii dau „neurmărire” la jumătate din dosarele polițiștilor, iar judecătorilor le sună ceasul la 6 dimineața?

Înainte de a fi găsit imobilul în care a fost violată, hăcuită și topită în acid Alexandra, polițiștii din Caracal au mai percheziționat două alte domicilii. Cine credeți că a fost dus să spargă ușile acelor imobile? Tatăl Alexandrei… Păi să nu te revolți? Asta în timp ce șeful poliției cărăcălene îl amenința: „dacă nu găsești nimic, plătești tu perchezițiile…” Apoi, la domiciliul criminalului nici nu l-au mai chemat.

Cum să nu te revolți când auzi că de la ora 3 și până la ora 6, polițiștii tăiau frunze la câinii criminalului pentru a-i adormi? Să nu facă gălăgie… Probabil din prea multă compasiune pentru animale. Oare dacă era fiica vreunui polițist, a vreunui judecător sau a unui procuror, mai tăiau frunze la câini până la 6 dimineața?

Vorbim despre aceeași polițiști care de patru luni, din aprilie, o caută pe Luiza. Au găsit-o ieri. Au găsit ce a mai rămas din ea. Câteva oase și, probabil, câteva bijuterii…

Cu ce ne vom alege după acest oripilant caz? Cu câteva demisii și cu alte câteva demiteri. Au început de aseară: șeful Poliției, Ioan Buda, și prefectul de Olt, Petre Silviu Neacșu au fost demiși aseară, la propunerea ministrului de Interne Nicolae Moga. Nu este de ajuns. Sistemul va rămâne același, iar scaunele din acest sistem putred, plin de carii și de autosuficiență, put și la propriu și la figurat.

Alexandra urla de durere și de spaimă. A sunat de trei ori la 112 și totul s-a încheiat cu un alt strigăt de disperare: „Vine! Vine!” Din păcate pentru ea, pentru familia ei și pentru cei care au cunoscut-o, nu au venit cei pe care ea îi aștepta, cei în care ea avea încredere, cei care ne oferă „Siguranță și încredere”. Au venit de dimineață, după 19 ore de la apelurile la numărul de urgență. 19 ore!!! Dar pe ei îi durea în p… Îi durea în… procuror și al său mandat de percheziție.

Familia Alexandrei va plânge până își va da duhul după fiica lor care a murit cu zile. La fel și familia Luizei, fata dispărută în aprilie. Luiza Melencu avea 18 ani. Atât ea cât și Alexandra Măceșanu au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Probabil, în curtea sceleratului vor mai fi găsite și urme ale altor cadavre.

Câteva nume din acest adevărat arbore al incompetenței vor primi, nu peste mulți ani, pensii speciale, pensii de polițist-șef, de magistrat…

Noi suntem niște proști grămadă care acceptăm toate astea de zeci de ani. Noi suntem cu toții vinovați de moartea acestei fete de doar 15 ani, suntem complici la toate aceste nenorociri care ni se întâmplă pentru că acceptăm astfel de nenorociți să conducă instituțiile care ar trebui să ne facă viața mai ușoară. Ei, cu complicitatea noastră, sunt mânjiți de sângele Alexandrei din acea curte infectă a unei brute de 65 de ani care a bătut-o și a violat-o, a despicat-o și a topit-o în acid.

Noi suntem Caracal!

PS: Uneori se spune că după un duș e ca nouă… Așa se va întâmpla și cu această anchetă, vor fi găsiți doi, trei, poate cinci vinovați, după care ceilalți vor fi spălați de păcate. Măcar de i-ar chinui conștiința. Pentru cine o mai are…