Noi întreruperi de curent în județ. Care sunt localitățile afectate

„E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, se arată în comunicatul emis de E-Distribuție Banat.
Următoarele întreruperi:
Comentariile portalului
Da, este interesant, mai ales pentru cel care se uită cu ochi de cunoscător, dar are o mare problemă. Autorul, fost președinte Cluj interimar sub Dăncilă, s-a (...)
Fara legatura cu subiectul dar foarte interesant Domn Profesor va recomand un clip de pe youtube despre piata media de la noi. https://www.youtube.com/watch?v=4El4YojxUnc
Tocmai că nu mă aștept. Vedeți răspunsul cu Nr 2, plus varianta cu un investitor cu cap. Accentul este pe ”cap”.