vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Noapte grea la graniță: 70 de migranți ilegali, adulți și copii, prinși ascunși în mai multe mijloace de transport

    de Special Arad | 3 octombrie 2020, 12:44 PM | Știri Arad

    0

    Noapte de vineri spre sâmbătă a fost una încărcată pentru polițiștii de frontieră. Mai exact, polițiștii aflați Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunse în patru mijloace de transport conduse de trei cetățeni turci și un român, 70 de persoane din Turcia, India și Siria, care au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria.

    Seara de lucru a început undeva în jurul orei 22.30 când s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc K.S., în vârstă de 46 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta grupaje metalice pe ruta Turcia-Polonia.

    În urma efectuării controlului de frontieră, s-a constatat că în partea din spate a semiremorcii cablul vamal este secţionat. Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, iar în interiorul semiremorcii au fost descoperite ascunse, printre obiectele transportate, douăsprezece persoane, cetățeni turci, unsprezece adulţi şi un minor, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 45 ani, iar minorul în vârstă de 4 ani.

    A urmat o noapte lungă pentru că în jurul orei 02.25, la același punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un alt șofer turc, Y.M., în vârstă de 43 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia, care, de asemenea, transporta grupaje metalice în Polonia.

    În urma efectuării controlului de frontieră, în cooperare cu colegii de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au fost descoperite ascunse, în interiorul semiremorcii, printre obiectele transportate, 31 de persoane, dintre care 29 de adulţi cu vârste 19 și 42 de ani și doi minori în vârstă de 11, respectiv 16 ani. Persoanele sunt cetățeni din Siria şi Tucia.

    Câteva minute mai târziu, tot la P.T.F. Nădlac II, s-a prezentat al treilea cetăţean turc, B.N., în vârstă de 49 de ani, șofer al unui automărfar, care transporta în Polonia role din aluminiu. Și în acest caz s-a efectuat un control amănunțit în urma căruia au fost descoperiți ascunși în interiorul semiremorcii, 18 cetăţeni din Turcia şi Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani.

    Doar două minute mai târziu, la același punct de trecere, s-a prezentat pentru a ieși din țară, cetăţeanul român H.I., în vârstă de 21 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta plăci OSB, având ca destinaţie Slovacia.

    Şi în acest caz, în compartimentul mărfă au fost descoperiți ascunși nouă bărbați din India, cu vârste cuprinse între 23 şi 44 ani, posesori ai unor permise de ședere românești eliberate în scop de muncă.

    În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi in mijloacele de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.