„No time to die”, noul film din seria James Bond, cu Daniel Craig în rol principal, va fi lansat în 28 septembrie





Premiera mondială a următorului film din seria James Bond, ‘No Time To Die’, va avea loc pe 28 septembrie la Royal Albert Hall din Londra, conform contului oficial de Twitter al filmului, informează AFP şi PA Media/dpa. Ultima reprezentaţie a lui Daniel Craig în rolul lui 007 a fost amânată în repetate rânduri din cauza pandemiei de coronavirus.
Un mesaj pe contul oficial de Twitter al filmului a precizat că lui Craig i se vor alătura pe covorul roşu producătorii Michael G Wilson şi Barbara Broccoli şi regizorul Cary Joji Fukunaga.
Premiera va avea loc cu două zile înainte ca filmul să fie lansat în cinematografe pe 30 septembrie, scrie agerpres.ro.
La Royal Albert Hall, un loc prestigios din capitala britanică, ce poate găzdui până la 5.900 de spectatori, au avut loc şi alte premiere, inclusiv „Spectre” din aceeaşi serie în 2015, când au fost prezenţi ducele şi ducesa de Cambridge şi ducele de Sussex.
‘No Time To Die’ a fost primul film important care a căzut victimă pandemiei, când lansarea sa din aprilie 2020 a fost amânată pentru noiembrie, după ce virusul s-a răspândit în întreaga lume. Ulterior, a fost amânat de mai multe ori, în condiţiile în care cinematografele au rămas închise.
‘No Time To Die’ îi mai are în distribuţie pe Lea Seydoux, Rami Malek, Lashana Lynch, Ana De Armas, Ben Whishaw şi Christoph Waltz, cu un scenariu co-scris de Phoebe Waller-Bridge, creatoarea filmului ‘Fleabag’.
În ‘No Time To Die’ îl regăsim pe Bond după ce a părăsit serviciul activ şi se bucură de o viaţă liniştită în Jamaica, când apare vechiul său prieten Felix Leiter, interpretat de Jeffrey Wright, de la CIA, care îi cere ajutorul.
Rolul negativ din această poveste este interpretat de americanul de origine egipteană Rami Malek, care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în 2019 pentru interpretarea lui Freddie Mercury, cântăreţul emblematic al trupei rock Queen.
Danny Boyle a fost iniţial angajat să regizeze filmul, dar a renunţat la proiect din cauza unor „diferenţe creative”.
Melodia oficială a filmului, intitulată tot „No Time To Die”, este interpretată de tânăra cântăreaţă americană Billie Eilish.
Comentariile portalului
Au fost scoase linkurile din motive tehnice și de obicei facem acest lucru: pe telefon, linkurile lungi scot textul și sigla în afara ecranului. Faceți capturi câte vreț (...)
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)