miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lungul drum al nesimțirii. E-Distribuție Banat are nevoie de o zi și-o noapte ca să ajungă în Vladimirescu, chiar în caz de pericol iminent de incendiu

    Imagine cu rol ilustrativ

    Uneori vremea, alteori oamenii acestor vremuri, ne fac viața grea deși deasupra tuturor există instituții, organisme sau cum s-or fi numind acele servicii publice înființate și plătite tocmai pentru a ne feri de necazuri în situații mai delicate, cum ar fi un pericol iminent de incendiu.

    Săptămâna trecută, un fir de curent dintre doi stâlpi plantați de mulți ani pe o stradă din Vladimirescu și-a dat „obștescul sfârșit”. Cu largul concurs al unui vânt ceva mai nervos decât s-ar cuveni să fie după echinocțiul de primăvară.

    A venit o echipă de intervenție și, după ce și-au făcut loc cu drujba spre cei doi stâlpi, a înlocuit firul așa că totul părea să reintre în normal. Sigur, nevoiți, cum spuneam, să taie crengile copacilor ce le împiedicau accesul la stâlpi, „intervenționiștii” au făcut și puțin tărăboi pentru că, vezi Doamne, copacii ăia nu au fost bine plantați, pentru că acces lejer la stâlpi etc. În sfârșit, bine că nu ne-a luat la palme supăratul domn.

    La mai puțin de o săptămână distanță, adică în seara zilei de luni, probabil tot din cauza vântului, și pe fondul unei lucrări făcute la nervi (decontate, totuși, de cineva, nu-i așa?), la unul dintre cei doi stâlpi au început să se vadă scântei, de parcă erau artificii. Apoi, tot un „joc de artificii” s-a văzut la firida casei ce se alimentează de la respectivul stâlp.

    Normal, s-a sunat la intervenții – 0800.070.444, unde un robot te anunță că ai sunat la „Suport tehnic clienți e-Distribuție Banat” – și o dispeceră, de altfel amabilă, a preluat sesizarea, cu asigurarea că „în cel mai scurt timp va ajunge o echipă, vă rugăm să țineți telefonul aproape pentru că veți fi sunat(ă)”. Se întămpla înainte de ora 21. „Artificiile” se înălțau amenințătoare la mai mult un metru peste stâlp și firidă, iar casa părea în pericol să ia foc în orice moment.

    După o oră și jumătate – timp în care se putea ajunge, respectând regulile de circulație, până dincolo de Oradea – un alt telefon, alt dispecer preia sesizarea repetată, cu precizarea, la fel de amabilă, că „am văzut sesizarea, o echipă va ajunge în cel mai scurt timp”.

    Și ce dacă e pericol iminent de incendiu?

    Pe la miezul nopții, „artificiile” s-au oprit fără nicio intervenție, lăsând în urmă teama că pericolul de incendiu este acum și mai mare, defecțiunea fiind ascunsă, parșiv, în întuneric. S-a făcut dimineața, alt telefon, altă dispeceră care știa sesizările, altă promisiune că o echipă va veni… S-a făcut ora 15 , dar nici urmă de echipă. Intervenția „de urgență” va avea loc, probabil, după vreo 24 de ore de la prima sesizare, dacă nu mai mult, timp în care casa putea fi, Doamne ferește!, mistuită de incendiu. În timpul ăsta puteau ajunge pe jos, cărându-și scara pe umăr. Dar, drumul nesimțirii se străbate cu mașina, ca domnii…

    Cam asta este realitatea în care trăim, o realitate care ne amintește de o glumă sinistră care circula în urmă cu 30-40 de ani, prin care era ironizat sistemul românesc de apărare în caz de război: ce facem în caz de atac nuclear? Luăm în grabă un cearceaf curat și ne îndreptăm, în liniște, spre cimitir. De ce în liniște? Pentru a nu crea panică.

    Cam așa și acum. În cazul în care aveți nevoie de intervenția celor de la „Suport tehnic clienți e-Distribuție Banat” mai bine sunați, calm și preventiv, direct la pompieri…

    Nu ne putem reprima suspiciunea că echipa de intervenție nu s-a prezentat în semn de răzbunare pentru copacii care le-a îngrădit accesul la stâlpi – deși nu era o pădure amazoniană, ci vreo câteva crengi, ca să fim bine înțeleși.

    După cum, nu putem să nu ne gândim la „calitatea” lucrării făcute la nervi tot de o echipă de intervenție. Poate aceeași care se lasă și acum așteptată ca o mireasă.

    Vom face reclamație și la E-Distribuție Banat – care, probabil, va rămâne fără nicio urmare – dar și la Protecția Consumatorilor. Apoi, vă vom informa ce-i de făcut în astfel de cazuri. Deocamdată, singurul sfat pe care vi-l putem da, din proprie experiență, este ca, în astfel de cazuri, să vă rugați. Cu sârg și sinceritate, pentru că doar rugăciunea ne mai poate ajuta în această adevărată bătălie pe care o ducem cu indolența „intervenționiștilor”.

    Contact: E-Distribuție

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Treaba cu pomii este veche și adevărul crud este că sunt pomi plantați aiurea sub liniile de tensiune, dar pe …domeniul public ! Aici este și vina primăriilor care ar trebui să ia hotărâri ferme în acest sens pt. că e terenul lor ! Deci ”omul de la distribuție” nu cu proprietarii trebuiau să aibă ceva ci cu edilii comunei ! Iar faptul că intervențiile se fac greu este rezultatul unor plecări din sistem sau chiar reduceri de posturi de lucru, pensionări și ce-i mai grav că nici nu prea mai au pe cine angaja că meseriașii buni nu prea mai rămân pe aici iar școlile nu prea mai pregătesc alți doritori de muncă chiar dacă au avantaje și salarii deloc de neglijat și ca în orice domeniu tineretul vrea doar bani dar fără muncă și calificare decât fictivă !

      +1 voturi
      +1
      -1
      • @Pavels – Evident, precizările dvs sunt reale. Și, sincer, n-am avut nicio problema cind mi-a spus de crengi/copaci. Eu i-am plantat si ingrijit (mai puțin teiul care are peste 30 de ani și este mai înalt decât firele), pentru că altfel, era „deșert” în fața casei.
        M-a deranjat – dar nu atât de tare încât să reacționez – felul în care mi s-a vorbit.
        La fel mă deranjează și faptul că nici măcar nu s-au deranjat să sune și să spună că nu au echipe disponibile (deși, insist, exista un pericol iminent de incendiu!
        Pot înțelege orice situație, orice greutate – lipsă de personal, de tehnică etc) – pot înțelege aproape orice explicație, dar nu pot accepta lipsa de comunicare. Și, mai ales, nu pot accepta ca în caz de pericol să nu se prezinte o echipă nici dupa 23 de ore. Este inadmisibil!

        +5 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.