joi, 5 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Alin Olteanu: N-o să ne dezbinați, domnule Falcă!

    de Alin Olteanu | 17 iunie 2014, 9:35 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    15

    Special Arad s-a despărțit ieri de unul dintre tinerii jurnaliști care promiteau… Avea (îi dorim să își păstreze aceste însușiri!) har, pix și curaj – calități absolut necesare pentru a fi un „câine de pază”… Mai avea nevoie doar de experiență și de puțină rutină pentru a confirma… Andrei Fuliaș a ales să părăsească redacția Special Arad și să se ducă în… cealaltă parte a baricadei: respectiv în administrație și, implicit, politică, fascinat (poate) de o anumită speranță de mărire… dar și de insistența cu care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a ales să-l „atace”… țintind mai ales la tinerețea lui, promițându-i anumite avantaje care „nu pot apărea ACOLO…. ci doar AICI”. ACOLO însemnând cariera de jurnalist, AICI – cariera politică.

    Cum spuneam, Andrei a ales să plece… însă noi știm cum s-a ajuns aici și chiar vom arăta totul, considerând obligatoriu ca opinia publică și cititorii noștri să fie informați, în virtutea intenției și deciziei noastre de a fi transparenți și a respecta adevărul, indiferent care ar fi acesta.

    Gheorghe Falcă se chinuie, chiar de la debutul pe piața de presă arădeană, a Special Arad, să sugereze că această publicație online îi aparține, astfel încât credibilitatea noastră să fie afectată într-un mod absolut ireversibil… Să se zică despre noi: „Ahaa… (și) ăștia sunt ai lui Falcă!”… Lucru pe care mulți l-au „mușcat”… dar asta e o altă poveste.

    La început, aparatul său de propagandă și chiar el, Tutankamon, „primarul cel mai tare din România” (a se înțelege ironia), a lansat ideea că Special Arad este o derivație a imperiului media pe care-l controlează. La început Falcă a copiat poze de pe portalul nostru și și le-a postat pe facebook… să dea impresia astfel că „în ciuda faptului că sunt criticat, eu nu sunt supărat, că doar le-am spus că și publicitatea negativă atrage procente…”.

    Ulterior, același Falcă a lansat într-o ședință, în interiorul PDL, a cărui președinte este, ideea că unul dintre noi, redactori de la Special Arad, am fi de acord să candidăm pe listele de consilieri ale partidului, la alegerile din 2016. Nimic mai neadevărat în ceea ce mă privește!

    Deunăzi au declanșat ofensiva asupra lui Andrei. Tânăr fiind, chiar activând în presă, n-ai cum să nu fi marcat după ce primarul Aradului te sună de zeci de ori ca să te întâlnești cu el. Andrei ne-a sunat și a întrebat ce să facă. L-am încurajat să poarte discuția de rigoare, să vadă ce-i propune Falcă. Simțeam că primarul își duce mai departe strategia de a lovi în imaginea noastră și, totuși, doream să-l lăsăm pe Andrei să dea fața cu… Înălțimea-sa-faraonică.

    S-au întâlnit… Ne imaginăm… dar cu mare probabilitate de adevăr: „Auzi, tu cât mai vrei să stai acolo în presă, să pierzi vremea? Câți bani primești? Cât crezi că reziști în presă?… că știu eu cum sunt salariile! Ai familie… Uite, vreau să vii la partid, de fapt la mine, la cabinetul primarului, să crești… avem nevoie de tineri  care să capete experiență alături de noi”… Și ca să n-o mai lungim atât, după alte zeci de telefoane, alte întâlniri (despre care, corect, am fost anunțați) cu primarul, Andrei a ales să plece.

    Cu riscul ca fostul nostru coleg să se supere pe noi (deși, în viitor ne va da dreptate…), trebuie să spunem că această ofertă pe care Falcă i-a făcut-o și el a acceptat-o, face parte tot din strategia de dezinformare în ceea ce privește verticalitatea și credibilitatea Special Arad, acum, Falcă, încercând să arate opiniei publice că el poate juca pe oricine pe degete. În același timp, primarul, politician versat, încearcă, prin această mutare, să ne dezbine, ca să poată să ajungă mai ușor la noi,…la unii dintre noi.

    Ei bine, Gheorghe Falcă, acest lucru nu se va întâmpla, în ciuda faptului că ai reușit să arunci (o recunoaștem) cu cerneală peste Valorile portalului Special Arad! Iar viitorul o să confirme decizia noastră de a fi corecți cu adevărul, de a fi corecți cu cititorii, de a-i informa pe aceștia cu promtitudine și acuratețe despre tot ceea ce se întâmplă!

    Succes Andrei! Bine ai venit Călin! (Bibe, noul nostru coleg)!

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. L-a luat inapoi , fiindca era pdl-ist de-al lor si dadea din casa prea multe. Chiar daca aparent inofensiv baiatul , nu putea permite Imparatul ca sa scrieti voi vrute si nevrute de la sedintele lor, sau amanunte din viata Pdl Arad pe care doar unul de-al lor le stie . Pana la urma Fulias s-a vandut ieftin, la fel cum a facut-o si cand a plecat de la Arq si cum o sa o mai faca probabil si de-a lungul vietii . Dar asta e treaba lui si a celor ca el si nu cred ca e cazul sa il judecam prea dur , dar nici sa fiti ridicoli si sa ii plangeti de mila. Bafta voua cu noul coleg si continuati sa scrieti de toti adevaruri deranjante, doar asa puteti sa cresteti cu adevarat.

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Cum stiti voi toti neavenitii cum s-a vandut unu si altu. Stii tu cine ce i-a oferit aluia de-a plecat? Stii tu daca ii era mai bine aici sau la arq sau la pdl? Omul a plecat unde a vrut si pana la urma nu-i treaba nici a ta nici a altora.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Respect limbajul decent din apreciere pt acest site profesionist, față de eforturile și munca unor jurnaliști de excepție, neaserviți nimănui de când au scris primul articol din viața lor.
      Dacă nu ar fi vorba despre acest RESPECT atunci să știi tu, falcăcă aș folosi cel mai scabros-funebru limbaj pt ați spune că ești un caracter de nimic pe cât de multe (case, etc.) ai de când ai dat iama-n Aradul lui 2004. Crezi că dac-ai dat laba ta politic-portocaliu-văcsuită cu unu ș-altu ai scăpat de beleaua care vine?! Nu. Pleacă piratul curând și rămâi golaș în pana ta originală, cu tot atâtea culori câte biserici/case de adunare calci pe săptămână (mai mult la țigani) și asta spune ceva, nu?
      Ai cumpărat un tânăr începător dar de DIAMANTELE grele nu poți să te atingi! Sunt profesioniștii cu care nu meriți să împarți pâinea și aerul orașului care NU e al tău! Meschinăria calcului tău ridicol nu face decât să ridice și mai sus stindardul de luptă împotriva unor troglodiți ca tine – care nu ți-e jenă să porți tricolorul pe piept când minți și înșeli cu legea cumpărată și relațiile tale de fin al nașului ce și-a găsit NAȘUL și când ai atâtea dosare penale ce-ți bat obrazul!
      Andrei, felicitări pt toată munca ta la Special, și, indiferent ce vei face în continuare cred că ai învățat o lecție de la cei MARI: respectul pt adevăr și dreptate prin mijlocirea unei unelte nevăzute dar invincibile: puterea CUVÂNTULUI! Bine ai venit, Călin Bibe!
      Iar tu, guzgan fugător de la Arad la București și retur să ții bine minte: nu vei scăpa de cătarea tunului adevăraților presari până când nu vei auzi ZANG! în urma ta! La Special e ca la șah: rămân REGII, site-ul are turnuri puternice de apărare, cai-putere să urmărească fugarii și totodată doi nebuni care te execută! În rest, pionii de alergătură. Tu ai cumpărat un pion… Vezi că a început partida!
      Drum bun SPECIAL ARAD – cel mai obiectiv și profesionist site de presă în expansiune de teritorii și public cititor de calitate!

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Lucian, nu a trecut mult timp de cand ai schimbat „tabara”. Nu reprezinti un etalon pentru mine, nu reprezinti nici tu un jurnalist intangibil, dar ma bucur ca in ultimul timp incerci sa le arati aradenilor cine e cu adevarat falca.

      Despre Fulias nu am ce spune, ii cunosteam de mult caracterul, era doar o chestiune de zile/luni pana schimba tabara.

      Apropos „Uite, vreau să VII la partid, de fapt la mine”

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. Aline, Aline te-au lucrst structurile! Cu siguranţă vei mai avea şi alte surprize. Să nu te încrezi în băieţii cu ochi albaştri! Există spray împotriva muştelor. Falcă face ce vrea în oraşul acesta, ţi-a mai demonstrat încă o dată! Ciocul mic şi joc de gleznă:))Apropos ai aflat că a trecut strandul la Recons? Ai aflat că s-a semnat contractul cu achiziţia de tramvaie? Ai aflat ca are majoritatea în CLM? Ai aflat că Falcă face ce vrea în oraşul ăsta numit Arad? Nu cred! Că dacă aflai nu te mai simţeai aşa persiflat! Fiecare pasăre (din păcate) pe limba ei piere. Mult succes în lupta ta şi a lui Timebomb cu autorităţile locale! Ai slujit împărăţia lui Falcă şi şti ce se petrece acolo (ARQ nu-i aşa?)Despre ce vorbim? Totul e de vânzare (caz Fuliaş) o şti din propria ta experienţă. „Fuliaş nu mai ai aripioare, domnul Falcă ţi le-a retezat!” şi vor urma şi alte „muşte”! Mult succes!

      0 voturi
      +1
      -1
    6. Măi Aline, hai povestește-ne și nouă, cititorilor ăstora pentru care aveți voi așa mult respect, unde erai în mai-iunie 2012, unde erai acum câteva luni, cine vă finanțează pe voi deontologii Aradului și alte chestii „transparente”.
      După ce scrii tu acolo și din ce vorbesc gurile rele de tine, pare-se că ți-e cam ciudă ca nu te-au repatriat pe tine ci pe cel mai tânăr.

      +1 voturi
      +1
      -1
    7. Mie chiar imi place siteul vostru. E „altfel” si sper sa o tineti tot asa. Putina atentie la cei care incearca sa va cumpere cu lingurita nu strica inr-adevar, insa sa nu o dati in paranoia. Nu as fi scris nimic de vanzarea colegului vostru, insa am facut-o tocmai fiindca mi s-a parut din editorial ca ii acordati prea multa importanta unuia care a fost si ramane „unul de-al lor”. „astia” sunt toti la fel. Nu va lasati pacaliti de faptul ca a fost intre voi si credeati ca daca ii mai tanar e diferit de restul. Capul sus si mergeti mai departe.

      0 voturi
      +1
      -1
    8. Domnule Olteanu , quod erat demonstrandum! Important este că Special și-a atins ținta și hidra reacționează la durere. Parascoveniile trebuie să știe, falcă, slugile și slujnicuțele că S_A TERMINAT epoca rânjilă în ARAD. Falcă nu mai face un pas fără pampers. Aradul este un spațiu frumos și bogat și râvnit. Falcă a făcut atâta treabă încât acum nu mai face decât pe el (de frică!). ”Traseismul” în jurnalistică nu e totuna cu traseismul politic, cap de potârniche. Poți să scrii din orice parte a baricadei dk respecți ADEVĂRUL. Falcă și restul pațachinelor care s-au îmbogățit din banii și încrederea noastră – ce merită? A intrat în Arad ca o vinitură sfrijirită și acum întrebați-l câte vile are? Din ce ? Din salariu?! Fiecare mișcare a trogloditului care ajută bisericile țigănești (tot din banii noștri) înseamnă bani pt el! E cazul să-i tăiem coarda și să cadă în capcana LEGII ! Și va cădea precum Nașul și tot pdl-ul ăsta care își horcăie ultima suflare. Cu pnl ( care și-a pierdut total din credibilitate!) sau cu oricine altcineva , pdlul și-a luat adio definitiv de la putere. Falcăcu toată încrengătura ta sunteți pe buza prăpastiei ! Nu scapi nici dacă te înconjori cu o mie de ziariști. Vei fi trădat și vândut așa cum meriți! Și executat!

      +2 voturi
      +1
      -1
    9. Ai dreptate colombo. Așa este. Falcă e încheiat politic și descheiat la dosarele penale care-l așteaptă demult la cotitură. Gongul final se apropie și nu mai știe încotro să se-ndrepte, de cine să se lipească și pe cine să mai coopteze în planorul pdl intrat în vrie. Într-adevăr, andrei de dus s-a dus cu o speranță în suflet. Imposibil să nu cunoască adevărul finalului care se apropie (doar ioțcu nu sărea ca puricele pe fbk dacă nu simțea că-i picăcoroana lui rânjilă) dar acum depinde de el ce joc va alege. Pt că cel mai inteligent nu e să rămână lângă cel ce-ncepe să miroase a mort ci să țintească din poziția în care e spre un loc sigur (politic vorbind) într-o tabără calmă cu viitorul electoral asigurat.

      0 voturi
      +1
      -1
    10. Acum, nu sunteti a lui Falca dar unii au fost.. Asta e cert! Politica si jurnalistica de pe malul Muresului miroase de la o posta si-ti poti da seama cine este obiectiv sau nu.. Au e diferita cu absolut nimic cu cea de pe Dambovita pentru ca nu noi am inventat apa calda si mersul pe jos.. Cum am mai spus intr-un alt comentariu, astept anchete jurnalistice si dezvaluiri pentru ca stiti multe „secrete” (cei care AU FOST oficiosi).. Vreau confirmari ca am avut dreptate de fiecare data cand am comentat cu privire la diferite articole din ultimi 7-8 ani. Hmm, va sugerez sa incepeti de la consilieri locali alesi prin campania „3 pentru Arad” pentru ca la Falca lumea nu mai pune botu’ chiar asa. Aici nu ma refer la viniturile care au venit cu „foamea” in Arad, viniturile care sunt prima generatie fara vaca in curte pentru ca ele vor fi intotdeauna impresionate de o roaba de asfalt si o sarbatoare a vecinilor care apropo, e foarte „liberala” si de „dreapta”. Ma bucur inca de pe acum deoarece va fi foarte distractiv.. 😀 P.S. sa nu fiu inteles gresit sau sa credeti ca m-am exprimat peiorativ fata de viniturile care au cladit Aradul si ceea ce inseamna Banat. Slovaci, sarbi, bulgari, germani, evrei chiar si moldoveni, ardeleni si regateni etc. Ma refer strict la persoanele care sunt impresionate de faptul ca s-a montat o canalizare, s-a asfaltat un drum sau ca s-a schimbat reteaua de apa (iar fac o paranteza ca nu ma pot abtine s.a. reteaua de apa de ce nu s-a scimbat inainte de marea „reabilitare” a primarelului cel viteaz?? dar asta e alt subiect.) si cate si mai cate lucruri care este normal sa se intample in conditia sec. 21 si prin faptul ca am aderat la UE. Ca sa inchei ma refeream la cei pentru care nu conteaza felul/modul in care s-a facut ci doar ca s-a facut.. Aceasta abordare sau „analiza” din partea unui alegator o consider EXTREM DE GRESITA.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.