Două ore despre şi cu muzică, muzică adevărată ce probabil o vom asculta și peste 40 de ani și care dăinuie deja de 30, 40 de ani. Muzica aceea care face acum comunismul mai ușor de privit, care a făcut comunismul mai ușor de suportat. Discotecile anilor ’80, discoteca regină a acelor ani, Ring-ul din Costinești, și DJ-ul celebru al acelor vremuri, arhiva sa de muzică şi povești muzicale şi-au găsit loc, marți, la Cinema Arta din Arad.

Deși documentarele nu au prins pe cum am fi crezut în Arad, în pofida faptului că oraşul se bucură de unul dintre cele mai frumoase festivaluri de film documentar din această parte de țară, la proiecția filmului documentar „Playback”, de marți seară, de la Arad, a venit lume. Câțiva nostalgici ai anilor ’80, câțiva tineri, câțiva curioși au umplut mai bine de jumătate de sală de cinema.

(Cinema Arta, la momentul proiecției filmului despre discotecile comuniste ale anilor ’80)

Documentar despre discotecile din comunismul anilor ’80

Au venit să vadă documentarul dedicat discotecilor din perioada optzecistă, peliculă regizată de Iuliei Rugină şi care îl are în centrul atenţiei pe celebrul DJ al acelor vremuri, Sorin Lupaşcu. Un film-fereastră redeschisă către discotecile României optzeciste. Un documentar pornit de la expoziţia multimedia „Disco BTT – Discotecile perioadei comuniste”, organizată în 2017 la Bucureşti şi mai apoi la Cluj, de Asociaţia Culturală Control N, o expoziţia-instalaţie, recompensată cu Premiul AFCN pentru activarea patrimoniului cultural imaterial, care îşi propunea să documenteze şi să recupereze senzorial o parte a istoriei recente. O recucerire a unei perioade despre care adulţii fie nu vor să vorbească, fie o idealizează, şi care ar fi rămas doar în memoria lor dar a devenit astfel cunoscută şi tinerilor. O expoziţie în care muzica a fost magnetul și din care cumva s-a născut, nu fără chinuri, dorințe ciuntite, așteptarea finanțării și pandemie, documentarul de acum.

„Am vrut să vorbesc despre bucuria şi libertate pe care ţi-o dă muzica”, a punctat, la final, regizorul Iulia Rugină, după ce a purtat publicul printr-un rollercoster sufletesc, de senzaţii şi amintiri, făcându-i, de câteva ori, să râdă cu gurile până la urechi. Ceva din buna dispoziţie a discotecilor optzeciste a coborât de pe eran în sală, iar senzaţia aceea de fericire, pe care doar muzica şi amintirile frumoase ţi-o pot da, a fost resimţită din plin şi de regizor şi de protagonist, aflați în sală pe tot parcursul proiecției.

Au fost, în plus, serii întregi de aplauze, la final de proiecţie, în timpul discuţiilor, atunci când Paula Bulzan din partea CMCA a anunţat că avem de a face probabil cu o premieră, pentru că invitaţii au venit pe gratis la Arad, fără vreo pretenţie financiară, sau când spectatorii s-au lăsat ademeniți în holul cinematografului pentru a transpune atmosfera discotecilor din trecut aici, pentru „30 de minute, nu mai mult, că mâine e zi de lucru”, cum le-a promis, dar nu neapărat s-a ținut de cuvânt (pentru că atmosfera s-a încins iar oamenii chiar au dansat), Sorin Lupașcu.

(Arădenii, invitați pentru 30 de minute sau mai bine în Ring-ul de dans din holul cinematografului)

Cum se dansa în trecut, cum se mai dansează acum

Un arădean i-a mulțumit public lui Sorin „pentru că am făcut o serie de vacanțe reușite în Disco Ring”, alții l-au încurajat la destăinuiri greu de făcut chiar și acum, după ce DJ-ul a revenit în atenția publicului larg prin acest film, în timp ce protagonistul documentarului a revenit la afirmația din film: acum, din păcate, nu se mai dansează, fetele nu mai dansează cu băieții, fetele dansează cu cine vor ele, dar în general se stă pe loc cu paharul pe sus, deasupra capului, şase ore.

Se dansează, totuşi, și acum, așa cum se dansează în contemporaneitate, pe un alt stil și poate într-un alt ritm, dar tot muzica e cea care îi aduce pe tineri la un loc, iar regizorul documentarului a amintit de acest fapt şi de o paralelă pe care a făcut cineva după proiecţia filmului.
O intersecţie emoţională între ce însemnau discotecile optzeciste şi ce înseamnă festivalurile de acum, pentru tineri: toate, şi discotecile de atunci şi festivalurile de acum, îi aduc fericiți laolaltă pe tineri, fiind privite nu neapărat cu ochi buni de părinţi şi bunici.

„Filmul a vrut să arate partea frumoasă și nostalgică a comunismului, dar să nu uităm că comunismul a arătat mult mai rău, că nu e loc de nostalgie față de comunism. Eu nu am vrut să dau un verdict, am vrut să arăt doar o bucată din viața unui om”, a punctat Iulia Rugină, când zâmbetele au cucerit deja toată sala.

Prezentul sau când „noi toţi vrem să furăm o ţară”

Că nu suntem neapărat bine nici acum a reieșit clar la finalul filmului, deși fărâme din acest adevăr au ieșit la lumină și pe parcurs. Povestind despre șansele sale de la începutul anilor 90, Sorin Lupașcu a menționat de două ori că a vrut să construiască o țară, că asta l-a animat după anii 90, dar țara s-a lăsat deconstruită, „ Eu am crezut că noi toți vrem să construim o țară. Eu n-am crezut că noi toți vrem să furăm o țară”, a punctat protagonistul filmului. Chiar și așa, printre dezamăgiri, carismaticul Sorin Lupașcu, prezent la Arad și pentru film, dar și pentru mini-discoteca retro de după, s-a lăsat purtat pe aripile muzicii bune, tot filmul, și i-a luat pe arădeni pe acele aripi chiar și după film.

Dar nu doar despre muzică a fost documentarul, ci şi despre joacă. Joaca abilă de a suprapune realităţile de acum cu înregistrările din arhiva TVR, din arhiva națională de filme și din cea a lui Sorin Lupașcu, imagini cu celebra discotecă Ring din Costinești, cu tineri, subțiri și relativ veseli, dansând și simțindu-se bine vara, la mare, dublate însă de imagini cu declarații despre fericire, muncă și comunism, citite parcă de oameni-roboți la întruniri publice din vremea comunistă.

Un mix de fericire și tristețe, care te poartă printre nostalgii și frici, printre frumoasele povești ale tinereții și tristele povești ale dictaturii.

(Carismaticul Sorin Lupașcu, la butoane, în holul Cinema Arta)

Fiecare epocă cu erorile și ororile sale

O coloană sonoră formată din hiturile anilor ’80, româneşti şi internaţionale, te cheamă să analizezi cu bune și cu rele, dar niciodată fără muzică, anii ’80, schimbările petrecute de atunci, pandemia pe care a prins-o în direct și filmul, lumea de acum. Pe tineri, dar nu numai pe ei, ineditul imaginilor de arhivă nu are cum să nu îi prindă în vraja lor. Un Costineşti mai animat ca niciodată parcă, în contradicţie cu Costineştiul anului 2021, surprins abandonat, în plină pandemie, corpuri zvelte, dansând într-o îmbrăţişare a trecutului, atât de frumoasă şi atât de ireală acum, un personaj carismatic, mereu pus pe şotii, remarci şi pe pus muzică bună, câteva intervenţii din lumea de acum, venită parcă să te convingă că fiecare epocă are erorile şi ororile sale, fac din Playback un film de neratat. Doar că, la Arad, ieri a fost singura ocazie probabil de a-l vedea.

Playback pentru arădeni

Nu sunt şanse să revină buna dispoziţie la români, crede protagonistul documentarului, dar cu acest film câteva zâmbete tot au revenit pe feţele arădenilor, iar Cinema Arta a părut pentru câteva ore un loc în alt oraş.

„Playback” este produs de Claudiu Mitcu, prin Parada Film, în co-producţie cu Televiziunea Română. Imaginea filmului este semnată de Andrei Oană şi Mişu Ionescu, montajul e realizat de Cătălin Cristuţiu, iar sound design-ul de Alin Zăbrăuţeanu, Dumitru Alexandru şi Dragoş Cătărău.

• Citește și:

Festivalul Les Films de Cannes à Arad revine, între 25 și 27 octombrie