Update 10Moțiunea de cenzură a trecut! Guvernul Grindeanu a căzut

    de Special Arad | 21 iunie 2017, 11:32 AM | Naţional | Politikos | Recomandările editorilor

    0

    Astăzi este ziua în care este votată moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu.

    În aceste momente este citită moțiunea de către Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD.

    Urmează dezbaterea moțiunii, iar mai apoi votul.

    În Parlament sunt prezenți în acest moment 385 de aleși, iar Liviu Dragnea are nevoie de 233 de voturi pentru a trece moțiunea.

    UDMR a anunțat în plen că parlamentarii uniunii nu vor vota moțiunea.

    UPDATE – 11:35

    Premierul Sorin Grindeanu vorbește în fața parlamentarilor.

    Acesta spune că nu înțelege de ce se face atâta scandal și că mai mulți social-democrați nu sunt de acord cu o moțiune împotriva propriului guvern.

    UPDATE 2 – 11:55

    Au început dezbaterile pe moțiune. Primul care vorbește este Liviu Dragnea.

    Parlamentarii opoziției l-au întâmpinat pe Dragnea cu pancarte pe care scria „Rușine, PSD!”

    UPDATE 3 – 12:08

    La microfon a ajuns Raluca Turcan, prim-vicepreședinte al PNL, care prezintă poziția liberalilor față de moțiunea de cenzură. Aceasta anunță că parlamentarii liberali nu vor vota moțiunea.

    Parlamentarii PSD au ieșit din sală.

    UPDATE 4 – 12:17

    Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cel care moderează dezbaterea pe moțiune, a cerut tăierea microfonului în timp ce Raluca Turcan transmitea poziția PNL.

    După Turcan, a venit rândul lui Dan Barna, de la USR, să anunțe poziția partidului față de moțiune. La fel ca și parlamentarii UDMR, parlamentarii USR anunță că nu vor lua parte la votul pe moțiune.

    UPDATE 5 – 12:22

    Tăriceanu i-a tăiat microfonul și lui Dan Barna. La microfon a ajuns Varujan Vosganian, care prezintă poziția ALDE.

    UPDATE 6 – 12:27

    După ce Tăriceanu le-a tăiat microfoanele Ralucăi Turcan și lui Dan Barna, nu același lucru s-a întâmplat în cazul lui Varujan Vosganian. Acesta din urmă l-a asigurat pe Liviu Dragnea că toți parlamentarii ALDE sunt în plen și că vor vota pentru căderea Guvernului Grindeanu.

    UPDATE 7 – 12:36

    Varujan Pambuccian, liderul parlamentarilor minorităților a anunțat că fiecare parlamentar al grupului votează după cum îi dictează conștiința.

    Acesta a fost urmat la microfon de către Eugen Tomac (PMP), care a anunțat că parlamentarii Mișcării Populare nu vor vota moțiunea

    UPDATE 8 – 12:42

    A început votul pe moțiune. Parlamentarii vor vota cu bile „albe” și „negre”, dar votul nu va fi tocmai secret, fiecare dintre aceștia arătându-și opțiunile.

    UPDATE 9 – 13:30

    Votul s-a încheiat. Cele două urne au fost luate și duse într-o altă încăpere a Palatului Parlamentului, unde urmează să fie numărate toate voturile. Se așteaptă rezultatul.

    UPDATE 10 – 13:38

    Moțiunea de cenzură a trecut! Din totalul de 248 de voturi exprimate, au fost 241 pentru moțiune, și 7 voturi împotrivă. Necesare pentru trecerea moțiunii erau 233 de voturi.

    Revenim cu mai multe amănunte.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.