Moș Nicolae a sosit la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad





Comunicat. Elevii claselor a V-a E și a V-a B, sub coordonarea doamnelor diriginte Mirela Groza și Floarea Jurca, de la Liceul Național de Informatică Arad au donat fructe și legume copiilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad (CSEI). Acțiunea se înscrie în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).
„Implicăm copiii în acțiuni de voluntariat pentru că prin acest gen de proiecte dorim să îi sensibilizăm și să îi responsabilizăm. Ca profesori, avem răspunderea de a educa, de a le insufla copiilor valorile morale care se vor regăsi, mai târziu, în principii și conduită personală. M-am bucurat să le citesc în ochi dorința lor de a se implica, de a fi aproape de cei de lângă ei. De asemenea, doresc să le mulțumesc și părinților care ne-au fost aproape. Acțiunile noastre nu se vor opri aici, iar de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului le-am promis copiilor de la CSEI Arad, că îi va vizita și Moș Crăciun”, a declarat Mirela Groza, profesor Liceul Național de Informatică Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este